Actionarii Conpet Ploiesti aproba un dividend la jumatate fata de cel din 2008

Autor: Vlad Anastasiu 02.05.2010

Compania transportatoare de produse petroliere Conpet Ploiesti (COTE) va acorda actionarilor un dividend brut de 2,19 lei/unitate, mai mic cu 46% fata de dividendul din 2008. Valoarea totala a dividendelor se ridica astfel la 19 mil. lei, potrivit raportului remis BVB. Compania a inregistrat in 2009 un profit de 34,3 mil. lei (8,1 mil. euro), in scadere cu 48% fata de rezultatul din 2008, de 66,9 mil. lei, in timp ce cifra de afaceri s-a ridicat la 316,5 mil. lei (86,2 mil. euro). Pentru acest an, compania a aprobat un buget de investitii de 69 mil. lei, mai mare decat investitiile din 2009. Titlurile Conpet se tranzactionau vineri la pretul de 28 lei/unitate, la aceasta cotatie capitalizarea companiei ridicandu-se la 242,2 mil. lei (58,7 mil. euro). Cel mai mare actionar al companiei este Ministerul Economiei, cu o participatie de 58,7%, in timp ce Fondul Proprietatea este raportat cu o detinere de 20% din actiuni.