Electrica are nevoie de 140 mil. euro pentru a aduce lumina in peste 60.000 de case

Autor: Roxana Petrescu 03.05.2010

Electrica, una dintre cele mai importante companii de distributie si furnizare a energiei electrice, ar trebui sa investeasca circa 140 de milioane de euro pentru electrificarea a peste 60.000 de case, dintr-un total de circa 100.000 de gospodarii la nivel national care pana in prezent nu au fost legate la reteaua de electricitate. In total, investitia necesara pentru electrificarea tuturor gospodariilor la nivel national se ridica la 910 mil. lei (circa 217 mil. euro). "Avand in vedere situatia reala existenta in teren, rezulta ca acest efort financiar din partea operatorilor de distributie trebuie sustinut in proportie de 36% de operatorii de distributie cu capital majoritar privat si 64% de operatorii de distributie apartinand Electrica SA", se arata in nota de fundamentare a unui proiect de ordonanta de urgenta elaborat de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. Guvernul si autoritatile locale nu vor mai aloca bani pentru aceste proiecte, care vor fi sustinute din fondurile Electrica si din dividendele pe care compania trebuie sa le primeasca de la societatile in care este actionar.