PLANETA ARTE/ Cornul abundenţei cufundat in formol

Autor: Daniel Nicolescu 05.05.2010
Perioadele de criză preferă valorile sigure?
Se pare că da... The Bad Boy (l-am numit aici pe scandalosul Damien Hirst), artistul britanic care domină arta contemporană de 15 ani incoace, cunoaşte o semnificativă scădere de cotă. La vârsta de 45 de ani, artistul e bogat şi celebru. A fost descoperit, in anii 90, de către magnatul publicităţii Charles Saatchi. De atunci, se tot află in fruntea bucatelor. E cel mai bine vândut artist contemporan, a devenit lider al Young British Artists, işi gestionează cariera cu eficacitatea unui businessman, s-a inconjurat de o cohortă de asistenţi care ii pun in practică ideile şi şi-a asigurat concursul celor mai reputate galerii de artă ale lumii (vezi White Cube la Londra sau Gagosian la New York). A produs opere şocante, care s-au vândut cu preţuri de zeci de milioane de dolari. Dacă, insă, Hirst a priceput totul din mecanismele succesului, asta inseamnă că şi este un mare artist? Prezenta retrospectivă de la Muzeul Oceanografic din Monaco (deschisă din 2 aprilie până in 30 septembrie, anul curent) relansează discuţia. Sub titlul Cornucopia (Cornul abundenţei), expoziţia prezintă cele mai faimoase opere ale lui Hirst: creaturi cufundate in formol (vezi foto 1), o oaie tăiată in două, o vacă având pântecele despicat (foto 2), un cabinet din oţel conţinând 3.000 de fluturi. Dar şi picturile sale de debut, când artistul se inspira din imagistica medicală ca să-şi repartizeze punctele de culoare pe pânză. Una peste alta, muzeul monegasc incearcă, cu deplină onestitate, să facă uitate parfumul de scandal cu care e inconjurat pictorul şi superficialitatea lui aparentă, şi să propună o privire mai puţin ostilă asupra operei sale.
Cu toate acestea, câteva observaţii sunt de neocolit: Hirst e bântuit, incă de la inceputurile sale, de aceleaşi obsesii: boala, moartea, descompunerea, pe care, e drept, le tratează cu nişte mijloace nemaiintâlnite. Pe fondul promovării mediatice delirante, reţeta artistului, repetitivă până la saţietate, a prins vreme indelungată. In septembrie 2008, când falimentul băncii americane Lehman Brothers cufunda lumea in criză, The Bad Boy triumfa incă o dată: sub ciocanul de la Sotheby's, la Londra, vindea 220 de opere recente, care i-au adus suma extravagantă de 139 milioane de euro. Se pare insă că, de curând, a inceput să adie vântul schimbării. După această celebră vânzare, bula speculativă a artei contemporane a explodat, pentru că perioadele de criză, spun specialiştii, preferă valorile sigure. Prin urmare, cota lui Hirst, ca şi aceea a altor staruri (Koons sau Murakami), a scăzut, potrivit Artprice, cu circa 60%. Faptul este legat insă şi de penultima sa ieşire pe simeze (expoziţia de la Wallace Collection, din această iarnă), când artistul a lansat o nouă provocare, dând operei sale o nouă direcţie: a inceput să ţină singur pensula in mână, afirmând că oricine poate picta ca Rembrandt. Verdictul a căzut implacabil: seria sa de cranii albastre pe fond negru a fost un eşec răsunător. Criticii, in cor, au afirmat că, deşi ştie să vândă, Hirst habar nu are să picteze. Prezenta Cornucopia intervine in momentul in care cariera lui incepe să se clatine. Va reuşi oare să o şi anime sau doar să o păstreze, timp de şase luni, in formol?
Un preţ de vânzare incendiar
"Hubert Robert este un tânăr care işi arată pentru intâia oară lucrările. S-a intors din Italia, de unde a adus uşurinţa de a picta şi culorile. A expus un mare număr de piese, intre care se află unele excelente, altele mediocre, aproape niciuna rea." Asta spunea nimeni altul decât Diderot, in calitate de critic de artă, la Salonul de Arte Frumoase de la Paris, din 1767. Intors intr-adevăr din Italia, unde poposise circa 11 ani, Robert cunoaşte o ascensiune destul de rapidă şi e primit la Academia Regală de Pictură şi Sculptură. Contele d'Angiviller, director al Amenăjarilor, care propusese crearea unei galerii de tablouri regale in Marea Galerie a Luvrului, ii sugerează monarhului francez să-i confere funcţia de conservator al tablourilor chiar lui Robert. Acestuia i se oferă funcţia in 1778, impreună cu o locuinţă şi un atelier, chiar in interiorul Palatului Luvru. In acelaşi an, este numit desenator al grădinilor regale. Arestat ca suspect din cauza relaţiilor sale cu nobilimea in timpul Revoluţiei, este rapid eliberat şi insărcinat cu funcţia de conservator al Luvrului, devenit acum Muzeu Naţional. Numele descurcăreţului artist va rămâne asociat cu ruinele, omniprezente in pictura şi desenele sale, cu atracţia deosebită pentru arheologie (patimă căpătată in vremea sejurului la Roma) şi cu un sentiment preromantic al peisajului. Ceea ce istoria artei pare să fi uitat este faptul că Robert nu a fost doar pictor al duratei, ci şi al clipei (vezi pânzele sale care evocă incendiul Operei din Paris, inaugurarea podului din Neuilly, tăierea copacilor din parcul Palatului Versailles sau... demolarea Bastiliei). Pe 9 aprilie, anul acesta, la Drouot, tabloul său intitulat "Incendiul Operei" (vezi foto 3) a fost estimat la suma, cât se poate de rezonabilă, de 100.000 de euro. Rezonabilă in raport cu ultimul rezultat inregistrat de Robert la o licitaţie (5 aprilie a.c.): e vorba despre pânza "La Sortie de Orangers" (200.000 de euro), ce infăţişa transportarea unor portocali in faţa unei frumoase scări de piatră ducând spre un parc. Gustul pentru faptul divers şi pentru ciudăţenia reprezentărilor lui Hubert Robert (1733-1808) a făcut insă ca preţul de adjudecare al "Incendiului..." să fie, acum, de 1.500.000 de euro. O sumă care poate să insemne intâlnirea intâmplătoare dintre excentricitatea unui pictor "uitat" şi excentricitatea unui milionar contemporan, dar care va modifica, in mod sigur, cota de piaţă a unui oarecare Hubert Robert.
S-a deschis sezonul de mutilări
Curtea Supremă din Statele Unite tocmai a abrogat o lege federală din 1999 care interzicea orice reprezentare picturală sau video infăţişând tratamente crude sau violente la adresa animalelor. Cu o majoritate de opt voturi contra unul, Curtea a stabilit că legea contravenea primului amendament al Constituţiei, care garantează libertatea de expresie. Legea stipula că orice persoană care "creează, vinde sau posedă o reprezentare a unui gest de cruzime faţă de animale" in scopuri comerciale riscă până la cinci ani de inchisoare. Fără să cauţioneze, totuşi, imaginile extreme punând in scenă animale rănite sau mutilate, judecătorul John G. Roberts Jr. a declarat, potrivit Washington Post, că legea era mult prea severă. Printre grupurile care se opuseseră formulării legale amintite s-au numărat numeroase muzee americane şi asociaţii de breaslă, printre care College Art Association (CAA), o organizaţie care reuneşte mii de profesionişti ai lumii artelor vizuale - artişti, cercetători, conservatori şi colecţionari - şi care favorizează cercetarea, predarea şi critica artelor vizuale, definind normele etice ale profesiei. Cum a fost posibil, in condiţiile funcţionării legii, ca un serial (dement) de desenate animate cu animale veşnic insângerate precum "Happy Three Friends" (vezi foto 4) să aibă aviz de difuzare, ani la rând, pe nişte importante canale de televiziune? E o intrebare de părinte cât se poate de tolerant, care se gândeşte că, probabil, termenul "cruzime" are in mentalul american conotaţii mult mai cumplite decât ne putem inchipui.