PLANETA ARTE/ Cornul abundenţei cufundat in formol
Autor:
Daniel Nicolescu
05.05.2010
Perioadele de criză preferă valorile sigure?
Se pare că da... The Bad Boy
(l-am numit aici pe scandalosul Damien Hirst), artistul britanic
care domină arta contemporană de 15 ani incoace, cunoaşte o
semnificativă scădere de cotă. La vârsta de 45 de ani, artistul e
bogat şi celebru. A fost descoperit, in anii 90, de către magnatul
publicităţii Charles Saatchi. De atunci, se tot află in fruntea
bucatelor. E cel mai bine vândut artist contemporan, a devenit
lider al Young British Artists, işi gestionează cariera cu
eficacitatea unui businessman, s-a inconjurat de o cohortă de
asistenţi care ii pun in practică ideile şi şi-a asigurat concursul
celor mai reputate galerii de artă ale lumii (vezi White Cube la
Londra sau Gagosian la New York).
A produs opere şocante, care s-au
vândut cu preţuri de zeci de milioane de dolari. Dacă, insă, Hirst
a priceput totul din mecanismele succesului, asta inseamnă că şi
este un mare artist? Prezenta retrospectivă de la Muzeul
Oceanografic din Monaco (deschisă din 2 aprilie până in 30
septembrie, anul curent) relansează discuţia. Sub titlul
Cornucopia (Cornul abundenţei), expoziţia prezintă cele
mai faimoase opere ale lui Hirst: creaturi cufundate in formol
(vezi foto 1), o oaie tăiată in două, o vacă având pântecele
despicat (foto 2), un cabinet din oţel conţinând 3.000 de fluturi.
Dar şi picturile sale de debut, când artistul se inspira din
imagistica medicală ca să-şi repartizeze punctele de culoare pe
pânză. Una peste alta, muzeul monegasc incearcă, cu deplină
onestitate, să facă uitate parfumul de scandal cu care e inconjurat
pictorul şi superficialitatea lui aparentă, şi să propună o privire
mai puţin ostilă asupra operei sale.
Cu toate acestea, câteva
observaţii sunt de neocolit: Hirst e bântuit, incă de la
inceputurile sale, de aceleaşi obsesii: boala, moartea,
descompunerea, pe care, e drept, le tratează cu nişte mijloace
nemaiintâlnite. Pe fondul promovării mediatice delirante, reţeta
artistului, repetitivă până la saţietate, a prins vreme
indelungată. In septembrie 2008, când falimentul băncii americane
Lehman Brothers cufunda lumea in criză, The Bad Boy triumfa incă o
dată: sub ciocanul de la Sotheby's, la Londra, vindea 220 de opere
recente, care i-au adus suma extravagantă de 139 milioane de euro.
Se pare insă că, de curând, a inceput să adie vântul schimbării.
După această celebră vânzare, bula speculativă a artei contemporane
a explodat, pentru că perioadele de criză, spun specialiştii,
preferă valorile sigure. Prin urmare, cota lui Hirst, ca şi aceea a
altor staruri (Koons sau Murakami), a scăzut, potrivit Artprice, cu
circa 60%. Faptul este legat insă şi de penultima sa ieşire pe
simeze (expoziţia de la Wallace Collection, din această iarnă),
când artistul a lansat o nouă provocare, dând operei sale o nouă
direcţie: a inceput să ţină singur pensula in mână, afirmând că
oricine poate picta ca Rembrandt. Verdictul a căzut implacabil:
seria sa de cranii albastre pe fond negru a fost un eşec răsunător.
Criticii, in cor, au afirmat că, deşi ştie să vândă, Hirst habar nu
are să picteze. Prezenta Cornucopia intervine in momentul in
care cariera lui incepe să se clatine. Va reuşi oare să o şi anime
sau doar să o păstreze, timp de şase luni, in formol?
Un preţ de vânzare
incendiar
"Hubert Robert este un tânăr
care işi arată pentru intâia oară lucrările. S-a intors din Italia,
de unde a adus uşurinţa de a picta şi culorile. A expus un mare
număr de piese, intre care se află unele excelente, altele
mediocre, aproape niciuna rea." Asta spunea nimeni altul decât
Diderot, in calitate de critic de artă, la Salonul de Arte Frumoase
de la Paris, din 1767. Intors intr-adevăr din Italia, unde poposise
circa 11 ani, Robert cunoaşte o ascensiune destul de rapidă şi e
primit la Academia Regală de Pictură şi Sculptură. Contele
d'Angiviller, director al Amenăjarilor, care propusese crearea unei
galerii de tablouri regale in Marea Galerie a Luvrului, ii
sugerează monarhului francez să-i confere funcţia de conservator al
tablourilor chiar lui Robert. Acestuia i se oferă funcţia in 1778,
impreună cu o locuinţă şi un atelier, chiar in interiorul Palatului
Luvru. In acelaşi an, este numit desenator al grădinilor regale.
Arestat ca suspect din cauza relaţiilor sale cu nobilimea in timpul
Revoluţiei, este rapid eliberat şi insărcinat cu funcţia de
conservator al Luvrului, devenit acum Muzeu Naţional. Numele
descurcăreţului artist va rămâne asociat cu ruinele, omniprezente
in pictura şi desenele sale, cu atracţia deosebită pentru
arheologie (patimă căpătată in vremea sejurului la Roma) şi cu un
sentiment preromantic al peisajului. Ceea ce istoria artei pare să
fi uitat este faptul că Robert nu a fost doar pictor al duratei, ci
şi al clipei (vezi pânzele sale care evocă incendiul Operei din
Paris, inaugurarea podului din Neuilly, tăierea copacilor din
parcul Palatului Versailles sau... demolarea Bastiliei). Pe 9
aprilie, anul acesta, la Drouot, tabloul său intitulat "Incendiul
Operei" (vezi foto 3) a fost estimat la suma, cât se poate de
rezonabilă, de 100.000 de euro. Rezonabilă in raport cu ultimul
rezultat inregistrat de Robert la o licitaţie (5 aprilie a.c.): e
vorba despre pânza "La Sortie de Orangers" (200.000 de euro), ce
infăţişa transportarea unor portocali in faţa unei frumoase scări
de piatră ducând spre un parc. Gustul pentru faptul divers şi
pentru ciudăţenia reprezentărilor lui Hubert Robert (1733-1808) a
făcut insă ca preţul de adjudecare al "Incendiului..." să fie,
acum, de 1.500.000 de euro. O sumă care poate să insemne intâlnirea
intâmplătoare dintre excentricitatea unui pictor "uitat" şi
excentricitatea unui milionar contemporan, dar care va modifica, in
mod sigur, cota de piaţă a unui oarecare Hubert
Robert.
S-a deschis sezonul de
mutilări
Curtea Supremă din Statele Unite tocmai a abrogat o lege federală
din 1999 care interzicea orice reprezentare picturală sau video
infăţişând tratamente crude sau violente la adresa animalelor. Cu o
majoritate de opt voturi contra unul, Curtea a stabilit că legea
contravenea primului amendament al Constituţiei, care garantează
libertatea de expresie. Legea stipula că orice persoană care
"creează, vinde sau posedă o reprezentare a unui gest de cruzime
faţă de animale" in scopuri comerciale riscă până la cinci ani de
inchisoare. Fără să cauţioneze, totuşi, imaginile extreme punând in
scenă animale rănite sau mutilate, judecătorul John G. Roberts Jr.
a declarat, potrivit
Washington
Post, că legea era mult
prea severă. Printre grupurile care se opuseseră formulării legale
amintite s-au numărat numeroase muzee americane şi asociaţii de
breaslă, printre care College Art Association (CAA), o organizaţie
care reuneşte mii de profesionişti ai lumii artelor vizuale -
artişti, cercetători, conservatori şi colecţionari - şi care
favorizează cercetarea, predarea şi critica artelor vizuale,
definind normele etice ale profesiei. Cum a fost posibil, in
condiţiile funcţionării legii, ca un serial (dement) de desenate
animate cu animale veşnic insângerate precum "Happy Three Friends"
(vezi foto 4) să aibă aviz de difuzare, ani la rând, pe nişte
importante canale de televiziune? E o intrebare de părinte cât se
poate de tolerant, care se gândeşte că, probabil, termenul
"cruzime" are in mentalul american conotaţii mult mai cumplite
decât ne putem inchipui.