EXPOZITII/ Reţele din vremea lui Homo videns
Autor:
Dan Mircea Cipariu
05.05.2010
Trăim intr-un timp al vizualului, al lui Homo
videns, cum ar fi spus Giovanni Sartori. Totul pare că se
cumpără şi se vinde in funcţie de audienţă, vizibilitate şi consum.
Valoarea a devenit mai degrabă un instrument de măsurare a
audienţelor cantitative, nu calitative. Valoarea a devenit pentru
tot mai mulţi vânzători de produse culturale un indice şi, in cel
mai fericit caz, un pretext pentru un plan eficient de
afaceri.
Opera artistică e din ce in ce
mai dependentă de marketing şi promovare. Publicul devorează ce i
se vinde ca fiind de actualitate, in trend sau
la modă.
Instituţia criticii şi chiar spiritul critic şi-au
pierdut prestigiul din vechea lume a bipolarităţii
capitalism-comunism. Ideologiile au fost aruncate in aer odată cu
felul in care şi centrul, şi marginea şi-au pierdut dimensiunile
lor restrictive. Totul s-a transformat intr-un act hedonist al
interşanjabilităţii, unde doar efectul de sincretism şi mimarea
unor genuri şi categorii artistice diferite au putut să creeze o
gimnastică nouă a gusturilor şi mentalităţilor. Prim-planul ca
şablon al succesului televizual a intoars pe dos receptarea
critică, nemediată, a operei şi a personalităţii
artistice.
In epicentrul acestei lumi sub
dictatura vizualului, poţi răzbate fără mari resentimente intrând
in Reţea sau in segmentul social-cultural in care eşti
incadrat de către alţii ori in care chiar tu ai ales să fii
reprezentat. Astfel, acceptând această formă persuasivă şi eficace
de constrângere, "produsul tău cultural" va fi mai uşor de
marketat, de promovat şi de vândut. La fel, ideile şi activităţile
tale sociale, politice, economice.
Ce poate rămâne din această lume
a lui Homo videns? Cum se poate elibera un artist autentic
de zgura ori sclipiciul vizualului? Ce instrumente poate folosi el
pentru a se elibera de dictaturile prezentului şi ale
Reţelei?
Răspunsurile la aceste intrebări
pot fi aşezate ca intr-un puzzle oniric şi critic folosindu-ne de
resturile de limbaj vizual (adevărate şi imprevizibile parafraze
livreşti) şi de sintaxă hiperfigurativă din cele 12 lucrări semnate
de Francisc Chiuariu*, aşezate toate sub semnul
Reţelei.
Aceste 12 lucrări sunt de
admirat pentru felul in care creatorul lor ştie să facă din
meşteşug, din asumarea tehnică a unor lucrări canonice, un
spectacol al gândirii vizuale. Asumarea unor teme şi a unor imagini
ce ţin de istoria artelor vizuale nu e făcută doar ca o
demonstraţie la prima mână a meşteşugului, ci şi ca un element de
susţinere a unor discursuri complementare. Un discurs al forţei de
expresie a construcţiei din şi prin culoare, a tuşei care
revigorează elementul vizual canonic, faţă cu discursul creat din
liniile minimaliste ale unor desene in cheie ludică sau de şotron
intertextual-vizual. Citirea Reţelelor se face punând mereu
in lectură două sintaxe: (re)construcţia canonică prin jocul secund
al unor desene ingenue, eliberate de ideologii şi mode. Aceste
discursuri vizuale, cu o precizie asupra detaliului şi cu o mare
libertate a desenului, sunt răspunsurile personale ale lui Francisc
Chiuariu de eliberare de Reţea. Fie că Reţeaua poate
să ia şi forma unor opere vizuale consacrate.
Pe lângă abilităţile in
discursul vizual, Francis Chiuariu dă un rol proeminent, in
gândirea sa artistică, Incertitudinii. Incertitudinea de a fi,
incertitudinea de a cunoaşte, incertitudinea de a iubi ori de a fi
iubit, incertitudinea asupra devenirii. Incertitudinea poate sări
oricând din aceste 12 lucrări ca un iepure vânat de sondaje şi
statistici. O incertitudine ce ar putea fi citită, de altfel, şi in
ochii celor care privesc şi cercetează aceste 12 Reţele. Cu
Incertitudinea pre Incertitudine călcând şi construind poţi evada
din Reţea pentru a plonja in REM, in subconştient, in
mitologii urbane, vizuale şi subiective, in Ficţiunea cea mai
pură.
Mai e de remarcat in aceste
Reţele ale lui Francisc Chiuariu poziţia sa ironică, dar
senină, neincrâncenată, cu care foloseşte lucrările canonice drept
parafrază pentru teme politice ori pentru marii actori politici din
trecutul totalitar şi din prezentul european. Toate aceste
referinţe sunt mijloace şi elemente de background menite a lăsa
locul unor noi intrebări şi a unor noi Incertitudini cu care
artistul poate proiecta o hedonistă ontologie a eliberării de sine
şi de Reţea.
Trăim, parcă din ce in ce mai
mult, intr-o lume a reţelei. In fapt, vedem in aceste Reţele
o expresie atât a consumismului, cât şi a globalizării educaţiei şi
produselor culturale. O lume in care există interdependenţă
materială, nu spirituală! Firele văzute şi nevăzute ale
Reţelei sunt un fundal vizual pentru noul proiect al
artistului Francisc Chiuariu. Pe dimensiunile mari ale pânzei ne
sunt dezvăluite, intr-o tehnică impecabilă ce parafrazează
stilistic epoca maeştilor Renaşterii, opere de Velázquez, Tizian,
Botticelli, in care discursul hiperfigurativ şi narativ işi ia
partea leului; ne sunt dezvăluite, aşadar, toate fantasmele,
umbrele, luminile şi intrebările ontologice ale unui artist având
şi conştiinţa valorii de sine, şi conştiinţa propriei fragilităţi
in faţa Reţelei.
Reţeaua te poate include,
dar, prin efect, iţi poate crea sentimentul castrant de a nu fi tu
insuţi un creator liber, cu o libertate totală asupra diversităţii
formelor de gândire şi de trăire. Excluderea din Reţea, ori,
dacă nu excluderea, absenţa din "network", iţi poate da vertijul
unei excomunicări sociale şi materiale.
Francisc Chiuariu, in linii şi
tuşe de o concreteţe de orfevrier, stăpânind cu ingeniozitate şi
sensibilitate construcţia plastică a feluritelor şi imaginatelor
Reţele, işi dă prin aceste noi lucrări maturitatea
creatoare. Formele sale au o suprafaţă narativă şi chiar ezoterică
- fie că e un Suveran Pontif ţinând in braţe Pruncul Sfânt căruia
nu i se distinge faţa, fie că e vorba de alăturarea unor pantofi de
firmă lângă picioarele lui Buddha, fie că ne dezvăluie concreteţea
gata de tridimensional atunci când plonjează in vis, in
subconştient sau in REM. Toate acestea sunt prinse intr-o
Reţea prin care iepurii, simbol al norocului, incearcă să-şi
găsească un prezent şi un viitor. Dimensiunea Sfârşitului prin
multiplicarea unei scheme, a unei convenţii (inclusiv a celei
privind şabloanele de gust şi cele vizuale) dă viziunea de forţă
interioară care amprentează Reţelele lui Francisc
Chiuariu.
Sunt convins că forţa acestor
pânze mari va trece dincolo de mode şi timp, dincolo de
Reţele, cu o iradiere spirituală şi stilistică pe cale de a
canoniza expresia artistică inconfundabilă a unui mare pictor
român. Cei care vor să capitalizeze acest mare talent al lui
Francisc Chiuariu ar trebui cu grăbire să-i cumpere lucrările. Cota
lucrărilor sale, mă refer aici la o valoare nemediată de
Reţea!, e cu siguranţă una europeană.
Reţelele lui Francisc
Chiuariu sunt printre cele mai importante propuneri şi certitudini
artistice ale lui 2010. In plină criză morală, spirituală şi
materială, s-a născut o mare operă despre firele care ne insoţesc
ori ne vestesc Sfârşitul!
*) Francisc Chiuariu,
Reţele, la ATELIER 030202 (Sala Nouă a Teatrului de Comedie
din Bucureşti, strada Sfânta Vineri nr. 11)
cipariu@yahoo.com