Lupsan: Ma astept la 2-3 sedinte de crestere, dar trendul e descendent

Autor: Vlad Anastasiu 06.05.2010

Bursa de la Bucuresti a redus din ritmul de corectie in sedinta de ieri, indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, coborand cu doar 0,02% fata de referinta. Cea mai mare scadere din piata au inregistrat-o cele cinci societati financiare, grupate sub BET-FI, care au pierdut putin peste 2% fata de sedinta de miercuri. Indicele energetic, BET-NG a reusit sa inchida in urcare, cu un avans de 0,6%. In sedinta de miercuri, indicii bursieri locali au inregistrat pierderi chiar si de peste 5%.

"In urmatoarele doua-trei sedinte ma astept ca piata sa revina pe crestere, insa nu cred ca vom vedea aprecieri prea mari in piata. Corectiile din sedintele trecute au fost prea puternice si astfel s-a mai redus presiunea la vanzare in piata. Nu cred insa ca vom revedea o inversare de trend. Suntem tot in debutul unui trend descendent", a declarat Adrian Lupsan, directorul executiv adjunct al societatii de intermediere Intercapital Invest.

Valoarea tranzactiilor s-a pastrat si de aceasta data ridicata, de aproape 10 mil. euro, cel mai mare rulaj fiind inregistrat de titlurile SIF Oltenia (SIF5), de peste 8,3 mil. lei. Actiunile societatii financiare au inchis in stationare, la pretul de 1,71 lei/unitate. Cea mai mare scadere la aceasta categorie a fost consemnata de titlurile SIF Moldova (SIF3), care au coborat cu peste 3,3% fata de cotatia de miercuri.

Titlurile bancare BRD si Banca Transilvania (TLV) au inchis de asemenea in scadere, cu corectii de 0,7% si putin peste 1% fata de referinta. La categoria international, actiunile bancii austriece Erste Bank (EBS) au inregistrat cea mai mare corectie din sectorul bancar, de aproape 4,5% fata de referinta.

"Chiar daca am vazut o crestere a rulajelor in piata, consider ca tot investitorii locali au fost cei care au activat pe piata in aceasta perioada, care au iesit puternic la vanzare pentru marcarea de profit din prima parte a anului. Pe piata sunt prezenti si investitori nerezidenti, dar activitatea lor este una foarte redusa", a adaugat Lupsan.

Aprecierea din sectorul energetic a fost sustinuta in principal de avansul consemnat de titlurile Transgaz (TGN), de peste 1,8%, actiunile societatii de transport de gaze urcand la 223 lei/unitate. Si actiunile OMV Petrom (SNP) au reusit sa inchida sedinta de ieri in urcare, cu un avans de 0,3% fata de cotatia de miercuri.

"Revenirea nu va tine mai mult de sase-sapte sedinte in conditiile in care la nivel economic nu se vad imbunatatiri semnificative si nici de pe extern nu sunt semnale in acest sens. Revenirea vine strict pe fondul reducerii presiunii la vanzare si al corectiei prea mari, care a surprins investitorii", a incheiat Lupsan.

Titlurile Oil Terminal (OIL) si Aerostar Bacau (ARS) au inregistrat ieri una dintre cele mai mari aprecieri din piata, de 10,1% si respectiv 6,2% fata de referinta. La polul opus s-au situat actiunile Remedia Deva (RMAH) si Electroputere (EPT), care au pierdut 9,1% si respectiv 8% fata de cotatia de miercuri.

Pe plan extern, principalele piete europene reveneau pe plus in sedinta de ieri, cea mai mare apreciere din regiune fiind conseamnta de indicele francez CAC 40, care inregistra aproape de inchidere un avans de 0,6%.

De urmarit astazi