Exclusiv ONLINE: Care sunt cele mai ieftine credite prin "Prima casa"

Autor: Ciprian Botea 07.05.2010

Clientii care aleg sa ia un credit ipotecar garantat de stat prin programul "Prima casa" platesc cu pana la 50 de euro mai putin in fiecare luna decat in cazul in care ar alege un credit ipotecar traditional, arata datele Conso.ro.

Astfel, cea mai ieftina varianta a unui credit contractat prima "Prima casa" este oferita de Raiffeisen, dobanda anuala efectiva la un imprumut in euro ajungand la 5,04% pentru un credit de 57.000 de euro pe 30 de ani, clientul platind la finalul perioadei de creditare 107.708 euro. Valoarea primei rate este de 276,7 euro.
Rata platita de un client in cazul in care alege un credit cu aceeasi valoare de la Emporiki este cu un euro mai mare decat in cazul Raiffeisen, valoarea totala platita de client la finalul perioadei de creditare fiind de 108.048.

In topul celor mai ieftine credite acordate de banci prin programul "Prima casa" intra de asemenea ofertele Volksbank, BRD si BCR, unde prima rata variaza intre 281 si 306 euro si dobanda anuala efectiva intre 5,19% si 5,31%.
In cazul unui credit ipotecar clasic, cea mai ieftina varianta vine tot de la Raiffeisen, prima rata platita pentru un credit de 57.000 de euro pe 30 de ani ridicandu-se la 338 euro. Oferta este insa doar in cazul in care clientul are un cont deschis la Raiffeisen in care ii este virat salariul.


Top 5 cele mai ieftine credite prin "Prima casa"

Banca - Prima rata - Total de plata DAE

Raiffeisen - 276,7 euro - -107.708 euro - 5,04%
Emporiki - 277,7 euro - 108.048 euro - 5,07%
Volksbank - 281,5 euro - 109.462 euro - 5,19%
BRD - 306,9 euro - 108.314 euro - 5,31%
BCR - 285,9 euro - 111.045 euro - 5,31%

Nota: Date valabile pentru un credit de 57.000 euro pe 30 de ani.
Sursa: Conso.ro