Foamea de profit a dus BET in jos cu 5%

Autor: Vlad Anastasiu 11.05.2010

Bursa de la Bucuresti a revenit puternic pe minus ieri, dupa ce luni indicele BET a inregistrat cea mai mare crestere din istorie, de 11,1%. BET-ul a coborat cu 5,1%, in timp ce societatile financiare au pierdut 3,8%. Luni principalele piete europene au inregistrat cresteri istorice pe fondul entuziasmului investitorilor cu privire la planul de salvare a monedei unice anuntat de oficialii europeni.

"Ma asteptam ca bursa sa deschida in scadere. Era foarte clar pentru toata lumea ca vor incepe marcarile de profit. Au fost intr-adevar stiri bune venite de pe extern, dar nu intr-atat incat investitorii sa cumpere intreaga bursa", a declarat Octavian Dragolea, directorul IFB Finwest, sucursala Bucuresti.

Si pe extern principalele piete bursiere europene si-au pierdut din entuziasmul de luni, revenind pe scadere. Indicele paneuropean Euro Stoxx 50 cobora spre inchidere cu 2,7% fata de referinta, iar indicele american Dow Jones deschidea cu o corectie de aproape 1% fata de cotatia de luni.

In continuare pe piata locala sunt asteptate corectii, in conditiile in care perioada de inregistrare pentru dividende s-a incheiat. "Au trecut si datele de inregistrare pentru dividend si cred ca scaderile vor continua pe plan local. Suntem la inceputul unui trend descendent", a incheiat Dragolea.