Presedintele Basescu trebuie sa infrunte presiunea sindicatelor

Autor: Razvan Voican 12.05.2010

Dupa anuntul-bomba de joia trecuta al presedintelui Basescu privind taierea salariilor si a pensiilor, autoritatile tind sa alunece in discutii nesfarsite cu sindicatele si patronatele, ba chiar se pierd in balbaieli privind diminuarea progresiva a veniturilor sau aplicarea unor taxe suplimentare.

"Taxa de solidaritate" pentru angajatii cu venituri mari din companiile de stat, dupa criterii nestabilite, presupuse donantii din salarii de ministri si parlamentari ai puterii, indemnizatii pentru cresterea copilului taiate nu se stie cum si alte masuri de crestere a impozitarii si reducere a evaziunii incluse intr-o scrisoare de intentie catre FMI pe care Guvernul nu si-o asuma. Dupa o sedinta tensionata cu sindicalisti si patronate, presedintele Traian Basescu a ajuns ieri sa spuna ca intelegerea cu FMI este renegociabila si asteapta avizul Consiliului Economic si Social inainte ca masurile sa fie adoptate de Guvern.