Fata Asigurari si-a majorat capitalul cu 3 mil. euro

Autor: Angela Placinta 13.05.2010

Fata Asigurari, companie specializata pe asigurari agricole, a operat o majorare de capital in valoare de 12,6 milioane de lei (circa 3 milioane de euro). In urma acestei operatiuni, capitalul companiei a ajuns la 80,9 milioane de lei. De asemenea, compania a alocat 50.000 de euro pentru premierea angajatilor pentru activitatea din 2009. Fata este controlata de grupul italian Generali si a inregistrat in 2008 prime brute subscrise de 57,8 milioane de lei, potrivit celor mai recente date disponibile. In acelasi an, asiguratorul a raportat o pierdere de 14,5 milioane de lei. Compania a fost infiintata la sfarsitul lui 2006 si este condusa de italianul Diego de Gennaro. Grupul Generali mai detine pe piata locala companiile Generali Asigurari, Ardaf si RAI Asigurari, dar si un administrator de pensii private obligatorii.