Bursele isi revin, dar euro ramane in corzi

Autor: Alexandru Matei 16.05.2010

Bursele europene au inregistrat cel mai mare avans saptamanal din ultimele zece luni, in ciuda scaderii de vineri, dupa ce UE a anuntat ca pune la bataie 750 de miliarde de euro pentru a evita extinderea problemelor Greciei, iar Spania si Portugalia au anuntat masuri de austeritate, scrie Bloomberg.

Indicele paneuropean Dow Jones Stoxx 600 a avansat cu 4,8%, pana la 248,46 puncte, cel mai mare avans din iulie 2009 incoace. Indicele se afla cu 8,7% sub maximul atins pe 15 aprilie si a scazut cu 3,4% vineri, investitorii temandu-se ca redresarea economiilor de pe continent va avea de suferit din cauza crizei datoriilor.

Si indicii nationali au crescut, in frunte cu DAX (Germania), care a inregistrat un avans de 6%. FTSE (Marea Britanie) si CAC 40 (Franta) au avansat la randul lor cu 2,7%, respectiv 5%. Si bursele tarilor-problema Grecia si Spania au crescut cu 1,7% si 3%.

"Pachetul de salvare a ajutat pietele sa se calmeze si a oferit tarilor europene timpul de care aveau nevoie pentru a-si pune finantele in ordine", a declarat James Knightley, economist al ING. Speculatiile privind dezintegrarea euro au dus moneda unica sub pragul de 1,24 dolari pentru prima data dupa noiembrie 2008. Euro a scazut timp de patru saptamani consecutive fata de dolar, cea mai lunga perioada din februarie incoace.

Presiunea asupra euro a crescut dupa ce mai multi politicieni si economisti si-au exprimat temerile cu privire la moneda unica. Fostul presedinte al bancii centrale americane (Fed) Paul Volker a declarat ca este ingrijorat pentru ca exista posibilitatea ca zona euro sa se sparga din cauza crizei elene.

"Aveti o mare problema, si anume o posibila dezintegrare a zonei euro", a declarat Volker la Londra. "Pentru unele tari, disciplina in politica economica si fiscala nu a fost rasplatita."