Grecii si-au taiat singuri craca de sub picioare

Autor: Catalina Apostoiu 20.05.2010

Un fost comisar european de origine greaca acuza banca centrala a Greciei de incurajarea operatiunilor de vanzare in lipsa (naked short selling) de obligatiuni grecesti prin modificarea reglementarilor pe platforma sa electronica de tranzactionare de obligatiuni anul trecut, scrie Financial Times.

Vasso Papandreou, deputat al partidului socialist de guvernamant, a formulat acuzatiile in cadrul unei scrisori adresate parlamentului: "Banca Greciei cunostea situatia fiscala negativa a tarii. De ce a incurajat speculatiile?".

Intrebarea deputatului, sustinuta de alti zece deputati, reflecta temerile in crestere din cadrul partidului socialist cu privire la o evidenta contradictie de strategie in abordarea crizei datoriilor din Grecia.

Primul-ministru elen George Papandreou sustine ca cresterea puternica a dobanzilor obligatiunilor de stat, care a avut drept rezultat apelul Greciei la ajutorul partenerilor din zona euro si FMI, a fost generata de operatiuni sustinute de vanzare in lipsa de obligatiuni grecesti de catre speculatori si fonduri de hedging.

In timpul unei vizite in Statele Unite efectuate la inceputul acestui an, primul-ministru a cerut impunerea de sanctiuni la nivel international impotriva operatiunilor de naked short selling.

Scrisoarea de sase pagini adresata parlamentului contine detalii ale masurilor luate anul trecut de catre banca centrala, masuri care par sa fi facilitat operatiunile de vanzare in lipsa.

Luna trecuta, banca a anulat modificarile introduse pe platforma de tranzactionare.