De ce sunt criticate programele MBA pe timp de criza

Autor: Adelina Mihai 23.05.2010

Lipsurile programelor de MBA ies la iveala, multi manageri fiind acuzati de neprofesionalism.



Exista trei critici pe care le primesc programele de MBA in perioadele de criza, este de parere Bodo. B. Schlegelmilch, decan al WU Executive Academy din cadrul Universitatii de Stiinte Economice si Administrative din Viena, care ofera in Romania cel mai scump program de Executive MBA, in valoare de 35.000 de euro.
"Unii spun ca si programele de MBA au fost oarecum responsabile de aparitia crizei pentru ca erau prea focusate pe tehnici si nu pe asumarea de responsabilitati, iar lipsa de profesionalism a managerilor s-a vazut. O alta critica este adusa tututor scolilor de afaceri, care nu au reusit niciodata sa aiba realizarile pe care le-au avut scolie de drept sau de medicina, adica nu au fost capabile sa transforme managementul intr-o profesie", a spus Schlegelmilch. El a mai precizat ca atat scolile de medicina, cat si cele de drept, au modalitati prin care sa identifice <impostorii> din profesie, atunci cand este cazul, pentru ca au prin ce sa certifice calitatea, spre deosebire de scolile de afaceri, care nu au putut niciodata sa faca acest lucru intr-un mod transparent.
"A treia critica adusa scolilor de afaceri este ca nu se stie cu siguranta daca au gasit echilibrul intre teorie si practica, intre educatie si business. Nu poti sa le spui oamenilor tot felul de teorii care nu vor putea fi puse niciodata in aplicare", mai spune Schlegelmilch.
|n ciuda faptului ca sunt criticate, ramane insa mentalitatea potrivit careia programale de MBA au o contributie semnificativa in ceea ce priveste aprofundarea studiilor si performanta companiei. |n acest sens, firmele care au angajat cei mai multi absolventi de programe de MBA au avut si o performanta mai buna.
Criza a schimbat situatia studentilor la programele de MBA, care aproape ca aveau garantat un job mai bun si o crestere salariala dupa absolvire, potrivit sondajelor facute de scolile de afaceri in randul absolventilor. |n prezent, joburile mai bine platite nu mai sunt garantate de un MBA, iar pentru a ramane relevante in CV-urile candidatilor, scolile de afaceri trebuie sa-si reganeasca cele mai mari aprecieri- trebuie sa-si reexamineze programa si sa gaseasca noi directii. Cu toate acestea, cererea de programe de MBA este mai mare in perioade de criza.
Executivii decid sa investeasca in educatie in perioadele de declin economic pentru ca ele reprezinta momentul cel mai potrivit din mai multe puncte de vedere. Atunci cand economia merge bine, este destul de greu ca managerii sa renunte la salarii mari si la oportunitatile de crestere pentru a se implica in programe de MBA. Din acest motiv, numarul aplicatiilor la programele de MBA din ultimii doi ani a crescut destul de mult, iar competitia dintre candidati s-a accentuat.
Programul de EMBA WU este cel mai scump de pe piata locala, costul pentru cele 14 luni de studiu fiind de 35.000 de euro. Celelalte programe de MBA sau EMBA din Romania nu costa mai mult de 20.000 de euro.