Brokerii nu cred ca s-a terminat cu scaderile pe piata locala

Autor: Vlad Anastasiu 25.05.2010

Bursa a inchis ieri cu cea mai drastica corectie din acest an, cel mai mult avand de suferit SIF-urile, grupate sub indicele BET-FI, care a coborat cu peste 13,3% fata de cotatia de vineri. Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, a pierdut 10,8% fata de referinta, apropiindu-se de pragul de 4.000 de puncte.

Fata de maximele din acest an, inregistrate la inceputul lunii aprilie, indicii au pierdut intre 30% pe BET si aproape 50% pe BET-FI, scaderi similare cu cele consemnate in octombrie 2008, dupa prabusirea bancii americane de investitii Lehman Brothers.

"Nu cred ca s-a terminat cu scaderile de pe piata locala, pentru ca investitorii nu au ajuns la concluzia ca preturile ar fi coborat suficient de mult. Urmatorul prag suport il vad undeva la 16.000 de puncte pe BET-FI, dar asta nu inseamna ca nu ar putea scadea si mai mult de atat", a declarat Octavian Molnar, directorul societatii de intermediere IFB Finwest din Arad.

Cea mai mare scadere de la categoria societatilor financiare a fost consemnata de titlurile SIF Moldova (SIF2), care au coborat cu peste 14,7%, actiunile ramanand de altfel si fara cumparatori la aceasta cotatie. In top, au urmat scaderea SIF Oltenia (SIF5), de peste 14%, pe un rulaj de peste 5,6 mil. euro, cel mai ridicat din piata.

Valoarea totala a transferurilor din sedinta de ieri a depasit 17,3 mil. euro, unul dintre cele mai mari rulaje din acest an.

Corectia pe indicele BET a fost determinata in principal de scaderile titlurilor bancare BRD si Banca Transilvania (TLV), de peste 10% fiecare. La categoria international, actiunile bancii austriece Erste Bank au corobat cu 4,5% fata de cotatia de vineri, in timp ce pe bursa de la Viena atat titlurile Erste, cat si actiunile Raiffeisen International au inregistrat intra-day corectii chiar si de peste 8%.

"Ca tendinta generala piata se afla pe scadere si nu vad niciun motiv pentru care indicii sa evolueze diferit. Indicele BET a accentuat si el scaderea pentru ca si investitorii de protofoliu au inceput sa reactioneze la stirile din piata", a explicat si Razvan Pasol, directorul Intercapital Invest.

Titlurile OMV Petrom (SNP) au inregistrat cea mai mare corectie din sectorul energetic, consemnand o corectie de peste 14,7% fata de referinta, actiunile ramanand, de asemenea, fara cumparatori.

Societatile de utilitati Transgaz (TGN) si Transelectrica (TEL) au inregsitrat corectii de 10,5% si respectiv 7,7% fata de cotatia de vineri.

Indicele de profil BET-NG a coborat cu aproape 9%, la nivelul de 620 de puncte.

"Scaderile au fost oarecum previzibile, dar cred ca au surprins forta si perioada scurta de timp. In continuare ma astept la aceeasi volatilitate ridicata in piata, cu fluctuatii foarte mari", a declarat Rares Nilas, directorul societatii de brokeraj BT Securities.

Pe plan extern, principalele piete europene inregistrau, de asemenea, scaderi, cea mai mare corectie din regiune fiind consemnata de indicele francez CAC 40, de 3,5%. De la inceputul lunii, indicele a pierdut aproximativ 15%. Bursa americana, redata de indicele Dow Jones, deschidea in scadere pentru a doua sedinta consecutiv, cu o corectie de peste 2,3%, coborand astfel sub pragul de 10.000 de puncte.

De urmarit astazi