Adrian Vasilescu, BNR: Investitiile asteapta interventia statului

Despre investitii discutam mult. Dar investitiile scad pe masura ce se inmultesc vorbele.

Decenii la rand, inainte de decembrie 1989, ne obisnuisem sa identificam investitia cu o constructie: o fabrica, o hidrocentrala, un sistem de irigatii. Astazi, insa, in conditii de sistem radical schimbate, investitia a capatat sensuri noi. A investi inseamna si avansarea unei sume de bani (capital economisit) pentru a porni o afacere. Iar investitor este cel care aduna capital banesc si ridica o fabrica, dar si cel ce cumpara cote-parti dintr-o afacere. O concesiune, o locatie de gestiune, inchirierea de spatii de productie sau cumpararea lor, initierea de afaceri in domeniul serviciilor publice sau private. Toate sunt investitii.

Necazul e ca in Romania, astazi, sunt putini cei care au vocatie de investitori. Dar si mai putini sunt cei care au banii necesari unor investitii. Sau care pot obtine credite bancare, in schimbul unor garantii substantiale, pentru a investi. Din nefericire, categoria celor care (la noi) fac bani din bani, investindu-i in afaceri, este inca restransa.

De ce ne obsedeaza pe noi intr-atat problema investitiilor, incat nu mai avem pace? Fiindca nimic din ceea ce aduna timpul, nici casele, nici strazile, nici copacii, nici magazinele, nici fabricile, nici automobilele, nici bancile, nici ceea ce mancam si imbracam, nu ar exista fara investitii. Mai exact, fara insi intreprinzatori, inzestrati cu ideea, dorinta, curajul sa investeasca, reusind totodata sa adune bani si sa-si invinga teama fireasca, sa-si asume riscuri.

Mai multi investitori inseamna bani mai multi, venituri mai mari si conditii de viata mai bune. Intr-o tara fara investitori multi nici bancile nu ies pe piata cu bani mai multi, pe care sa-i imprumute populatiei pentru case noi, pentru consum curent. Cand investitorii straini se raresc, iar investitorii interni gafaie, sufocati de recesiune, solutia este interventia statului.

Dar ce poate sa faca statul atat timp cat si bugetul lui e in suferinta? Intai si intai sa-i stimuleze pe investitorii privati. Fara sa astepte sa-i vada manati de impulsuri generoase. Chiar Adam Smith, in celebrul lui tratat de economie politica, spunea ca brutarul nu face paine pentru ca ar fi generos si ar vrea sa isi serveasca semenii, ci pentru ca vrea sa castige. La urma urmei, acesta este lucrul bun care s-a intamplat in istoria economica, pentru ca dorinta de castig este cea care a impins economia lumii atat de departe. Generozitatea nu ar fi reusit sa o faca niciodata. Pentru ca niciodata gandul moral nutrit de intreprinzator, de a-si servi concetatenii, nu ar fi dus la o atat de puternica dezvoltare a economiei si la motoare atat de performante cu care aceasta merge inainte in zilele noastre.

Crizele vin si trec, dupa care economia isi vede de drum. Si, pe acest drum, numai interesul a facut sa se miste motoarele si sa ajungem aici. Vedem insa cum statul, astazi, in aceste vremuri de criza, e tentat ca, intr-o zona dominata de pragmatism, sa strecoare si mesaje emotionale. Nu-i nimic rau aici. Pentru ca viata economica se desfasoara cu fata la oameni, si atata vreme cat economia nu se misca pentru a ajuta oamenii, ea nu are sens. Sigur ca realitatea a impus ca aceasta miscare a economiei sa se faca respectand legi obiective, dar morala este intotdeauna implicata. Dar atat timp cat statul va ignora legile obiective, cei cu bani multi - si nu-s putini - vor continua sa faca depozite in banci si sa incaseze dobanzi in locul riscului de a investi.

Sigur ca Guvernul, acum, este intre ciocan si nicovala. Pe de o parte, este chemat sa stimuleze, prin masuri adecvate, punerea in functiune a motoarelor care sa dinamizeze economia. Pe de alta parte, insa, se vede nevoit sa propuna taieri de salarii si de pensii, fiindca deficitul bugetar a luat-o razna. In plus, populatia si-a pierdut rabdarea in asteptarea iesirii din criza. Or, orice program de insanatosire economica nu incepe, ci se sfarseste cu solutionarea marilor probleme de care este interesata populatia: somajul, salariile, pensiile, creditele bancare.

Tratamentele prescrise si aplicate pana acum s-au soldat doar partial cu rezultatele scontate. La ce ne putem astepta de aici inainte? O crestere cantitativa si totodata calitativa a ofertei de bunuri si servicii, imposibila fara noi investitii, nu mai poate intarzia. In caz contrar, degeaba ar spori puterea de cumparare a populatiei, stimulata de venituri in crestere si de credite. Pentru ca piata interna nu va putea sa iasa din actuala stare de anemie.

Scaparea nu poate fi decat un PIB cu structura noua, cu valori adaugate care sa exprime competitivitate, profit, orientare spre piata. Altfel vom continua sa adaugam PIB fara sa adaugam si bunastare. Si sa consumam in zadar resurse. Fara investitii in produse competitive, care sa fie cautate pe piata interna si la export, totul e iluzie.