Brutariile Paul, o alta franciza administrata de Puiu Popoviciu, la a treia locatie in Capitala

Autor: Cristina Stoian 26.05.2010

Lantul francez de brutarii Paul, administrat la nivel local de compania Moulin D'or, s-a extins in centrul comercial Afi Palace Cotroceni, ajungand la trei locatii. "Investitia totala in ultima brutarie, care are o suprafata de 179 de metri patrati, se ridica la aproximativ 400.000 de euro. Cu o capacitate de 80 de locuri, unitatea a necesitat 25 de angajati", au declarat reprezentantii companiei. Intrat in Romania incepand cu 2008, prima data in Baneasa Shopping City si apoi in Piata Dorobanti si Afi Palace Cotroceni, brandul francez de brutarii a ajuns sa numere 450 de magazine la nivel international. Potrivit datelor Registrului Comertului, franciza pentru brutariile Paul, care a adus anul trecut venituri de peste doua milioane de euro, apartine in proportie de 23,7% companiei cipriote Tatika Investments, prin intermediul careia Gabriel Puiu Popoviciu (desen) deruleaza mai multe afaceri din Romania alaturi de Nicolae Badea. Printre firmele la care Tatika detine actiuni se numara Alltrom, US Food Network care administreaza franciza KFC, Parc Hotels, American Restaurant System, care are franciza Pizza Hut, Grand Plaza Hotel, Orange Romania si Trend Hospitality.