Alexandru Ghilduş: „In România, numai vreo 200 de persoane investesc in mod constant in artă”

Doctor in domeniul arte vizuale, profesor la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, decan al Facultatii de Arte Decorative si Design, presedinte al Societatii Designerilor Profesionisti din Romania - UAP, Alexandru Ghilduş a infiintat in anul 1991 societatea GHILDUSH DESIGN SYSTEM si a realizat design grafic, design ambiental si design de produs. A brevetat o tehnologie de introducere in volumetria sticlei a imaginilor grafice si fotografice si a realizat colaborari cu numeroase companii de publicitate, banci, publicatii media si altele, pentru crearea de trofee si premii-unicat din cristal. A fost Presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania.

- Impreuna cu sotia dvs. organizati licitatii de arta aproape saptamanal. Ce e nou in felul in care se desfasoara aceste evenimente fata de inceputul acestei activitati in Romania de dupa revolutie?

- Daca pana in anul 2002 pe piata de arta functiona o singura casa de licitatii si lipsa concurentei a facut ca pretul lucrarilor sa se situeze la cel mai mic nivel din Europa, astazi, cand sunt cel putin patru case importante, cotatiile artistilor au inceput sa creasca. Vorbim aici de vazarea lucrarilor de arta veche in proportie de mai bine de 92% si numai de un procent de 8% pentru arta contemporana.Sa nu se creada insa ca ultimul loc ocupat de Romania a fost cumva depasit. Suntem tot acolo, cu diferenta ca nivelul celei mai importante vanzari, sa spunem 100.000 de euro in anul 2009, reprezinta de 10 ori mai mult decat cea mai buna vanzare din 2000, dar de cel putin 10 ori mai mica decat cea mai buna vanzare din Ungaria, de exemplu, unde pretul a atins suma de 1 milion euro. De ce? Consider ca educatia artistica, sau mai corect lipsa ei, face ca astazi numai cca 200 persoane sa investesca in mod constant in arta! La o populatie de 20 de milioane de locuitori, un procent de 0,001% este mult prea mic, iar consecinta se vede in tot ce se intampla in politica, in economie, in relatiile intre oameni. Lipsa bunului-simt artistic atrage atitudini extreme, in niciun caz in folosul omului si al societatii. Galeriile de arta, casele de licitatii, evenimentele culturale, spatiile acordate de publicatii si televiziuni zonei culturale, sistemul de invatamant constituie baza dezvoltarii unui proces lung de educatie si formare. Cum la noi baza are inca dimensiuni reduse, consecinta imediata si pe termen lung o reprezinta ignorarea de catre majoritatea populatiei a ceea ce inseamna valoare, calitate, profesionalism, competenta, respect, atitudine.

Casele de licitatie reprezinta un segment foarte mic in ansamblul cultural al unei tari, dar ele incearca sa aduca in discutie arta in ansamblul ei, sa prezinte valori individuale si de grup, sa stimuleze dorinta oamenilor de a se inconjura de frumos, practic, in afara propriilor interese comerciale incearca sa suplineasca golul creat de indiferenta administratiilor locale si ale guvernarii. Noutatile aduse pe piata de arta sunt diverse, iar sustinerea lor nu numai de catre cei care le lanseaza poate reprezenta solutia de afirmare a valorilor autentice. Trebuie evitate greselile facute de-a lungul timpului de societatea romaneasca prin respingerea de catre autoritati a recunoasterii unor artisti (de pilda, dezinteresul statului la oferta lui Constantin Brancusi de a ceda creatia sa Romaniei), distantarea de cei care s-au format si s-au afirmat in afara granitelor si ignorarea a tot ce inseamna creatia romaneasca.

Nu este posibil ca acum, dupa ce in perioada incepand cu anul 1947, cand s-a organizat ultimului Salon National de Arta, si pana in 1989, statul socialist a inghetat artele rupand legaturile care se formasera intre creatori si public, sa nu se intreprinda nimic bun in afirmarea creatiei romanesti si in oferirea catre public a realizarilor artistilor.

Daca in perioada comunista existau cateva muzee care ofereau publicului arta interbelica, dupa 1989 nu s-a construit nimic. O singura propunere, din multele avansate guvernului de Uniunea Artistilor Plastici din Romania pentru sustinerea creatiei contemporane si promovarea artei si a artistului roman, a fost adoptata. Astfel, criticata de multi indivizi "bine intentionati" si bine pozitionati, printre care si longevivul director al asa-zisului Muzeu de Arta Contemporana, propunerea privind infiintarea Muzeului de Arta Contemporana la Palatul Parlamentului a fost adoptata in urma proiectului formulat de UAP. Proiectul prevedea insa ca acel spatiu sa fie MUZEU, nu o imensa sala de expozitii, iar initiatorii de atunci, Adrian Nastase, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, Mircea Ciumara, viceprimministru al Guvernului, si Alexandru Ghildus, presedintele Uniunii Artistilor Plastici, au argumentat cu necesitatea ca publicul si in special tineretul sa primeasca informatii muzeistice despre arta si artisti. De ce este mai important un muzeu decat o mare sala de expozitii? In principiu, ambele sunt necesare. Cronologic insa, nu poti vorbi despre creatia contemporana fara a face introducerea in subiect si fara a face legatura intre perioade, curente, profesori si discipoli. O prima cauza pentru care astazi arta contemporana reprezinta numai 8% din vanzarile caselor de licitatii se datoreaza blocarii accesului publicului la informatia documentata.

- Cum arata piata de arta in Romania de astazi?

- O piata formata in majoritate pentru arta interbelica, o piata deja saracita. O piata cu numai 200 de colectionari constanti. Saracirea s-a produs in anii de dupa Revolutie, cand preturile lucrarilor de arta plastica si decorativa, inclusiv mobilier, se situau in jurul sumei de 100 USD. Cei care cunosteau valoarea erau strainii. Acestia au plecat cu camioane cu lucrari valoroase, ajutati si de o legislatie in tranzitie. Ce a ramas se comercializeaza astazi cu mare dificultate, iar fenomenul ultimilor ani, cand iubitori de arta au inceput sa investeasca, face ca depozitarea pe termen lung sa priveze piata de lucrari interesante. Se cauta arta interbelica pentru ca numai despre creatia acelei perioade se mai stie cate ceva. Este ecoul deschiderii Romaniei interbelice catre Occident, catre valoare. Numai 200 de colectionari pentru ca, neexistand un sistem de promovare si sustinere a valorii, investitia personala se face uneori cu sacrificii din partea iubitorilor de arta, alteori cu gandul ca valoarea deja demonstrata a artei vechi este o investitie sigura, in timp ce investitia in arta tanara nu prezinta garantii. Lipsesc incurajarile financiare - deduceri din venit pentru investitia in arta - pentru atragerea noii generatii de investitori. Cu toate acestea, unele dintre proiectele lansate de noi pe piata de arta incepand cu anii 2000 au adus si apropierea de spatiul artistic contemporan a noului val al oamenilor de afaceri.

- Imi amintesc ca presa semnala, cu o vreme in urma, niste dispute, presupun ca e o lupta acerba intre galeriile existente pe piata, din ce motive? E la fel si astazi?

- Personal am mare incredere in competitie. Iar in spatiul artelor vizuale s-a demonstrat ca, daca pana la aparitia concurentei, intre 1990 si 2000, lucrarile de arta se comercializau in jurul sumelor de 1.000 USD, in intervalul 2002-2009, cotele artistilor au crescut, iar media lucrarilor creatorilor din primul esalon, cum ar fi Grigorescu, Tonitza, Petrascu, Pallady, Aman, Andreescu, s-a situat la peste 30.000 euro. Competitia s-a facut remarcata in plan imaginativ si, fara a discuta alte aspecte, am sa incerc sa prezint noutatile pe care personal sau Casa de Licitatii GOLDART le-a oferit pietei de arta.

In primul rand, atunci cand am organizat deschiderea primei case concurente pe piata de licitatii, in anul 2002, am introdus catalogul care ofera imagini si text pentru toate lucrarile prezentate publicului. Era raspunsul meu la ceea ce descoperisem ca exista pana atunci pe piata documentara, si anume informatie fragmentata, in special text neinsotit de imagine. De la acea data a inceput istoria adevarata a circulatiei lucrarilor si documentarea profesionala. Organizarea expunerii lucrarilor de arta in perioada de dinaintea licitarii este un alt element introdus cu profesionalism pe piata. Acordarea importantei deosebite acestui aspect a generat o mare apropiere intre artist, deponent, casa de licitatie si cumparator. Cine nu stie cred ca nu isi poate imagina ca la interval de doua saptamani, iubitorii de arta, cei 200, se intalnesc cu lucrarile expuse si cu gazdele, cum nu cred ca se mai intampla astazi intre familii prietene. Practic, aceasta familie profita de fiecare oferta de arta, isi da intalnire in zilele de vineri, sambata si duminica, vizioneaza si comenteaza impreuna lucrari, stiind ca dupa vanzare nu mai pot fi vizionate. Introducerea pentru prima oara pe piata de arta romaneasca a lucrarilor de arta contemporana am facut-o in anul 2005, dupa ce propunerea facuta colegilor de la UAP in anul 2001 a intampinat rezistenta.

Ulterior, necesitatea de a contura cotatii ale artistilor contemporani si ale celor din generatiile anterioare, precum si dorinta de a lasa generatiilor viitoare informatii documentate ne-au indreptat catre colaborarea internationala cu Atprice, acolo unde sunt prezentate toate vanzarile din licitatii, iar anual am inceput sa editam catalogul tuturor vanzarilor. Primul catalog de acest fel de pe piata romaneasca l-a editat Goldart in anul 2009 pentru vanzarile din 2008. Sunt prezentate imaginile color ale lucrarilor vandute si ale Top 10, insotite de text si comentariu. In curand se va publica al doilea catalog, cu lucrarile vandute in anul 2009. Noutatile nu se opresc aici. Am simtit nevoia de a lega spatiile artistice, astfel ca am inceput o colaborare cu Universitatea Nationala de Arte editand impreuna Mapa de Arta. Mapa cuprinde lucrari ale profesorilor si ale studentilor - la inceput gravura -, urmand ca proiectul sa se extinda la desen si culoare. Mapele se ofera ocazional colectionarilor care cumpara cea mai valoroasa lucrare din licitatie. Timbrul de Arta si Design este un proiect inceput la sfarsitul anului 2009 si care ofera publicului o directie noua de colectionare. Catalogul licitatiilor cuprinde pagina speciala a Timbrului de Arta si Design continand cate patru imagini - timbre - cu lucrari ale artistilor, inclusiv ale artistilor contemporani. Casa de licitatii Goldart stampileaza si semneaza trei astfel de cataloage si le ofera pentru licitare. Aceste trei cataloage cuprind si semnatura artistului contemporan, aplicata pe timbrul reprezentand creatia sa. Preturile nu sunt foarte mari, dar pana acum toate cataloagele din toate licitatiile au fost adjudecate, la unele licitatii pretul crescand de 10 ori.

Din anul 2006, Goldart desfasoara un program comun cu hotelul Hilton Athenee Palace, Hilton Art Club, la initiativa mea, astfel ca lunar in spatiul neconventional al hotelului se deruleaza expozitii ale tineriloe artisti (chiar si studenti), iar in ciclul, Maestri si Discipoli, expozitii ale profesorilor si ale elevilor, deveniti la randul lor artisti consacrati. Unul dintre recentele proiecte il reprezinta Marturia Artistica. Ideea de a prezenta arta contemporana in alt mod decat cel traditional a venit in urma vizitei in atelierul artistului Aurel Vlad a Luminitei Ghildus. Artistul vorbea despre lucrarea care urma sa intre in licitatie, iar povestea a parut a fi captivanta. S-a nascut atunci o formula de certificare care insoteste lucrarea. Autorul vorbeste in fata cameriei de luat imagini despre lucrarea din licitatie si aceasta marturie-unicat va insoti lucrarea pe care colectionarul o va cumpara. Au fost realizate mai multe filme care se afla acum alaturi de lucrari in diverse proprietati in tara si in strainatate.

Prima licitatie de arta contemporana din Romania a fost initiativa care in martie 2010 a fost precedata de organizarea expozitiei Artistul la lucru in Romania. Au expus in Galeria de Arta Apollo peste 100 de artisti, iar din 144 de lucrari, peste 30% s-au adjudecat. A fost un prim succes, iar a doua editie se deruleaza in aceeasi formula, expozitie la Apollo cu vernisaj 26 mai ora 18,00 si licitatie la Galeria Galateca a Bibliotecii Centrala Universitare, duminica 6 iunie 2010. Cel mai recent proiect este legat de nevoia de a cunoaste cat mai mult despre piata de arta. Catalogul licitatiilor va gazdui intr-o prima foaie, puncte de vedere artistice din partea artistilor, a colectionarilor, a oamenilor de cultura, incarcand in acest fel sa acoperim golul de pe piata informationala lasat de disparitia unor reviste de specialitate.

Daca revista ARTA editata de Uniunea Artistilor Plastici si Buletinul Informativ lunar au disparut, poate vom reusi sa dezvoltam in cadrul acestei mici familii de artisti, critici de arta, intermediari si colectionari, un spatiu cultural special. Opinia este tribuna iubitorului de arta, un jurnal pentru sustinerea punctelor de vedere culturale.

- Ce inseamna comert cu opere de arta in Romania astazi? Se cumpara tablouri sau se cumpara numai nume consacrate? Intr-o perioada de criza cum este cea prin care trecem, se mai misca ceva in acest domeniu? Cine vinde, cine cumpara, cine asigura expertiza?

- Expertiza de arta se face de catre experti autorizati de Ministerul Culturii. Este o obligatie legislativa prin care galeriile si casele de licitatii se angajeaza sa colaboreze cu profesionisti. Se cumpara de obicei arta veche, in special lucrari considerate bune, care au valoare de piata si care inseamna si o buna investitie. Daca in urma cu ani iubitorul de arta se putea insela in privinta achizitiilor, astazi, majoritatea au devenit experti in sfera de interes, se documenteaza si vizioneaza aproape tot ce circula pe piata. Internetul ofera un spatiu expeptional pentru toti cei interesat din tara si din strainatate, iar vizitele lunare au atins in luna martie 13000. Vand colectionari care fac loc noilor investitii, vand urmasi ai colectionarilor, sau oameni care au nevoie de cash si cumpara iubitori de arta, iar cateodata, prieteni ai lor, atrasi de culoare, atmosfera si, de ce nu, de profitabilitate. Piata de arta a ramas constanta si in aceasta perioada de criza si cu cel mai inalt grad de profitabilitate din spatiul bursier. Putini posibili investitori cunosc aceste detalii, din pacate, si astfel piata ramane la un nivel mult sub valoarea adevarata. Si, un detaliu de ordin financiar care poate interesa lumea oamenilor cu bani. Investitia in arta ofera, la nevoie, vanzare care aduce cash.

- Daca un artist plastic necunoscut incearca sa intre pe piata, o poate face prin acest sistem?

- Intrebarea imi da posibilitatea sa vorbesc despre piata la modul general si depre ce inseamna cotatia internationala, cea adevarata. De curand, un tanar s-a adresat casei de licitatii cu solicitarea de a prezenta cateva lucrari. Este un artist valoros, oarecum bine vazut la noi, dar caruia, pentru a expune in Occident, i s-a solicitat sa demonstreze ce cota are. La fel ca altii, artistul a afirmat ca are o anumita cota, numai ca nu avea cum sa demonstreze.

Plecand de la aceste date, comentariul pe care-l fac de multa vreme pe acest subiect din dorinta de a scoate la suprafata arta contemporana este legat de modul in care se produc vanzarile si de aducerea lor la cunostinta publicului.

Cotatia este o insumare a circulatiei lucrarilor si a aprecierii artistului. Conteaza unde expui si de cine esti cumparat. Particular, institutii publice si muzee, cu totii au interese in a detine valori. Subiectivismul fiecaruia insa poate genera o miscare in sens pozitiv pentru cotatia unui artist, sau o stagnare la un anumit nivel. Contextul este important, dar pentru a te situa in context trebuie ca lucrarile sa circule. Una dintre conditionarile internationale de expunere este prezenta in licitatii publice. Nu vanzarea din atelier si, de multe ori, nici vanzarea din galerie sunt factorii determinanti. Licitatia are o mare deschidere si o transparenta totala. Vanzarile din atelier sunt cunoscute de artist si de cumparator. Vanzarile din galerie sunt cunoscute de artist, galerist si cumparator. Vanzarile din licitatii sunt cunoscute de toti cei care se intereseaza, putand afla raspunsuri atat de la casele de licitatii cat si de la Tudor Art Romania si Artprice. Si, pentru a raspunde intrebarii. Da, un tanar artist poate intra in circuitul international prin participarea la licitatii si prin recunoasterea vanzarilor.

- Ati fost destula vreme presedinte al Uniunii Artistilor Plastici, sunteti unul dintre cei care stiu ce se intampla in acest domeniu. Cum arata azi aceasta lume? E loc pe piata de noi generatii de artisti plastici? Ce vi se pare ca aduc ele nou? Ce a facut nou artistul Alexandru Ghildus dupa ce i s-a incheiat mandatul de presedinte al Uniunii Artistilor Plastici?

- Ca presedinte al Uniunii Artistilor Plastici am incercat sa promovez arta si artistul roman crezand in forta creatoare a romanului si in puterea sa de munca. Veneam de pe pozitia designerului ancorat oarecum in zona comerciala si a promovarii, astfel ca mi-am propus sa aplic metode moderne de promovare. Anterior deschisesem pentru UAP prima mare galerie nationala de arta - APOLLO - la Teatrul National, dar dupa doi ani, timp in care am format galeristii, am creat imaginea galeriei, am inscris-o in circuitul international si am adus profit, am fost indepartat. Indraznisem sa deschid o expozitie cu un artist, membru, ca noi toti, al UAP, numai ca majoritatea colegilor care conduceau Uniunea in anii 1994 nu erau de acord. Am facut loc altor colegi care incet, incet, au distrus-o. Mi-am dorit o implicare a colegilor din tara la activitatile UAP si am editat Buletinul Informativ lunar, in care prezentam activitatea artistica pe ansamblul ei, precum si vanzarile din galerii, in ideea construirii cotatiilor. Am reluat editarea revistei ARTA. Ambele publicatii au disparut in anul 2002, odata cu plecarea mea. Am conectat UAP la organismele internationale si am fost ales membru in board-ul AIAP, unde am propus organizarea la Hildelberg a unei expozitii mondiale de portret si unde am sustinut organizarea Congresului de la Atena si a unei mari expozitii. Dupa plecarea mea, nu s-a intamplat nimic in aceste directii. Premiile UAP au avut un rol important in promovarea artistului si a creatiei romanesti pentru ca am reusit ca la fiecare editie sa avem invitati personalitati din intreg spectrul social. Inca din 1996 am propus Uniunii acordarea unui trofeu intitulat Prieten al Artelor, iar printre primii care au fost medaliati s-a numarat marele iubitor de arta Ludwigh, cel care venise in Romania sa construiasca un muzeu de arta contemporana. Am organizat evenimente culturale cu ocazia zilei nationale in mai multe centre culturale. In anul 2000 am incercat reluarea Salonului National de Arta si la deschidere au participat Presedintele tarii, Primul Ministru, Ministrul Culturii, Presedintele AIAP (asociatia internationala a artistilor). Semnificativ pentru breasla, ca sa nu spun ca poate fi semnificativ pentru intreaga Romanie, au inceput comentariile negative. Unii artisti si-au gasit aliati in televiziune si au incercat sa demonstreze ca acea expozitie, la care au participat totusi 900 artisti cu cca1.200 lucrari, nu reprezinta nimic. La filmare erau prezentate publicului elementele de constructie ale halei de la Romexpo unde am facut expunerea, semnele grafice ale iesirilor de urgenta, si alte detalii. Romania inca nu aflase ca marile expozitii mondiale, inclusiv expozitii de arta se organizeaza in astfel de spatii si nu putea sa accepte ca artistul poate expune in astfel de conditii. Timpul a trecut si breasla artistilor a pierdut enorm din prezenta in spatiul cultural, pe mana ei si cu ajutorul unora din afara interesati in a acapara spatii si, de ce nu, pentru a o slabi fiind mai usor de monitorizat.

Tanara generatie are acum un parcurs propriu. Usor indepartati de zona UAP de catre artistii cu vechime, dar si de imposibilitatea de a beneficia de ateliere de creatie, tinerii s-au orientat catre noi galerii sustinute tot de tineri si catre spatiul european. Expun acum in spatiul european si, unii dintre ei, au ajuns la cotatii remarcabile.

Dupa 2002, m-am apropiat de zona universitatii, unde sunt profesor la catedra design si unde coordonez ca decan activitatea Facultatii de Arte Decorative si Design. Am reusit impreuna cu studentii si cu ceilalti profesori sa organizam numeroase expozitii si simpozioane incercand sa sustinem integrarea designului, a designului vestimentar si a artelor decorative in procesul economic cu scopul de a crea produse competitive. Nu am reusit decat sa infiintam Societatea Designerilor Profesionisti din Romania afiliata la ICSID (International Council Societies of Industrial Design) si sa determinam guvernul anului 2004 sa infiinteze Consiliul National de Design. El a facut-o, dar a ramas o simpla aprobare pe hartie.

Am incercat sa propunem legiferarea profesiei de designer aducand in discutie calificarile necesare practicarii unei astfel de meserii, dar reactiile celor cu "tribuna" interesati in a promova nonvaloarea (platita mai ieftin!) a blocat cumva rezolvarea. Noi, designerii, ne-am vazut insa de de treaba, chiar daca pe altii nu-i intereseaza inca aspectul profesional al acestei activitati. Astazi, cand in lume nimic nu se mai face fara design, Romania incearca inca, dupa trecerea a 41 de ani de la infiintarea catedrei de design la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, sub coordonarea unor mari personalitati precum Paul Bortnovschi, Ion Bitzan si Vladimir Setran, sa lamureasca guvernele de ce ar trebui singure sa stie ca au de facut! Si in acest domeniu este obligatorie, in opinia mea, calificarea!

In anul 2004 am participat impreuna cu alte 14 echipe de arhitecti si artisti, la concursul pentru realizarea unui ansamblu dedicat cinstirii memoriei eroilor revolutiei din decembrie 1989. Am fost declarat castigator si, dupa parcurgerea unor piedici inimaginabile, am reusit sa ridic ansamblul in Piata Revolutiei din Bucuresti. Fiind in Romania, interese diverse, printre care politice si comerciale, s-au suprapus peste proiectul care prevedea cinstirea celor care au murit. Pentru acei interesati in imobiliare si lovituri politice, nu a contat ca moartea unora le-a dat posibilitatea sa se dezvolte. Au reusit sa calce in picioare orice pentru a-si atinge scopul. Nu au reusit insa sa blocheze constructia, dar ii simt in continuare cu arma la picior.

Pentru mine ca artist, opinia publicului din strainatate, neinfestata cu virusul romanesc, este cea sincera, iar din aceasta directie am numai comentarii pozitive. Romani si straini, artisti, pesonalitati politice sau turisti, stiu sa se bucure de viata, sa respecte, sa aprecieze si sa se incarce cu energii pozitive.

Am reusit cumva sa trec peste mitocaniile si limbajul suburban promovate de unele publicatii la comanda stiind care este substaratul atacurilor, dar nu pot sa nu ma intreb cum se simt acei "oameni" care inteleg sa se poarta agresiv si distructiv si nu ii inteleg pe cei care nu incearca singuri sa afle ce simt despre ceva neluandu-se dupa altii. Pentru mine hrana sufleteasca o reprezinta aprecierea si respectul fata de cel care face ceva. Acord credit partenerului de dialog, sunt optimist si incerc sa transmit incredere.

- Pregatiti vreo expozitie?

- Proiectul imediat il constituie deschiderea unei galerii de arta si design in atelierul meu de creatie, un loc de intalnire a generatiilor precum si a celor doua domenii de mare interes. Voi incerca sa expun tineri artisti, designeri si fotografi si impreuna sa creem evenimente. Cumva ma reintorc la gandurile mele de inceput de libertate. In 1990 imi doream sa editez o revista de design care sa promoveze un mod de viata si de atitudine si sa ofer lucrari unicat sau serie mica realizate de designeri. Ma sprijin in acest demers, la douazeci de ani distanta, pe suportul fiului meu Mihnea, absolvent al unui master de design in Germania, pe fiica mea Sandra, cunoscatoare, la cei 16 ani, a vietii artistice si iubitoare si realizatoare de fotografie, pe sotia mea, pe incurajarile prietenilor si pe dorinta tinerilor de afirmare.