BP a rezolvat partial problema scurgerii de petrol

Autor: Andreea Neferu 06.06.2010

Dispozitivul instalat peste putul aflat la originea mareei negre din Golful Mexic capteaza in prezent circa 10.000 de barili de petrol pe zi, a declarat Tony Hayward, directorul executiv al companiei British Petroleum (BP), responsabila pentru aceasta catastrofa, scrie BBC News.

Cantitatea de petrol captata a crescut spre sfarsitul saptamanii trecute, astfel ca peste jumatate din titeiul care se scurge zilnic, estimat de oamenii de stiinta intre 12.000 si 19.000 de barili, va putea fi recuperat. Hayward a dat asigurari ca BP va lua toate masurile necesare pentru a aduce zona Golfului Mexic in starea sa initiala, in ciuda faptului ca pata de petrol este considerata a fi cel mai mare dezastru ecologic din istoria Statelor Unite.

Pe data de 4 iunie, BP a colectat aproximativ 6.077 de barili de petrol.

"Vom atasa un sistem suplimentar de captare in saptamana care vine (saptamana aceasta - n.r.), astfel ca atunci cand cele doua sisteme vor fi montate, speram ca o mare parte a scurgerilor de titei sa fie recuperata", a explicat Hayward. Compania pe care o conduce va stopa scurgerile si se va ocupa in acelasi timp de consecinte, a tinut sa precizeze directorul executiv de la BP. "Este un angajament pe care ni-l asumam, vom fi acolo mult timp dupa ce mass-media va uita subiectul, respectandu-ne promisiunile".

Comandantul pazei de coasta americane, amiralul Thad Allen, a declarat ca patru valve ale dispozitivului de captare raman in continuare deschise, permitand petrolului sa se deverseze in ocean, insa BP va incerca sa le astupe in momentul in care presiunea se va stabiliza.

Presedintele american Barack Obama a condamnat accidentul industrial de la platforma scufundata a grupului britanic BP, insa a afirmat ca populatia afectata va primi compensatii din partea BP si a guvernului de la Washington. Darryl Willis, vicepresedinte al diviziei de resurse in cadrul BP America, a spus ca pana in iunie costurile totale ale companiei cu compensatiile s-ar putea ridica la 84 mil. dolari (69 mil. euro), iar pana in prezent circa 35.000 din cererile de compensatii formulate de populatia ce locuieste in zona Golfului Mexic si de firmele locale au fost acceptate si platite.

Actiunile BP au inchis sedinta de tranzactionare de vinerea trecuta in urcare cu 0,3%, dupa ce compania a rezistat presiunilor politice de a opri plata de dividende.