DTZ: chiriile din centrele comerciale au scazut cu 10-20% fata de trimestrul 1 din 2009

Autor: Mediafax 07.06.2010

Volumul de spatii moderne de retail finalizate, respectiv malluri, parcuri de retail si galerii comerciale, a crescut in primul trimestru cu peste 106.000 de metri patrati, fata de ianuarie-martie 2009, in timp ce chiriile au scazut cu 10-20%, potrivit companiei imobiliare DTZ Echinox. "Volumului de spatii moderne de retail i s-au adaugat 106.500 metri patrati suprafata inchiriabila in trimestrul unu din 2010, ceea ce reprezinta o crestere cu 29% de la un trimestru la altul si o crestere de 91% fata de aceeasi perioada a anului trecut. La sfarsitul lunii martie 2010 volumul total de spatii moderne de retail din Romania a atins valoarea de 1,34 milioane de metri patrati", arata un studiu DTZ Echinox. In ceea ce priveste chiriile, acestea au continuat sa scada si in primul trimestru din 2010, in special in cazul centrelor comerciale din zone descentralizate. "Am fost martorii unor diminuari moderate de 10-15% in cazul locatiilor de tip prime si de 15-20% in cazul proiectelor de retail periferice, comparativ cu 2009 cand chiriile au scazut cu 30-50%, fata de perioada de varf din 2007.

Chiriile pentru locatiile premium de pe arterele comerciale principale ale Bucurestiului au inregistrat o scadere de maxim 15% de la un trimestru la altul si variaza intre 70 si 90 de euro pe metru patrat lunar, in cazul bulevardelor Magheru si Balcescu, urmate de Calea Victoriei unde chiria lunara pe metru patrat variaza intre 40 si 70 de euro", potrivit DTZ Echinox.