Guvernul ungar vrea sa interzica bancherilor sa mai dea credite ipotecare in valuta

Autor: Andreea Neferu 09.06.2010

Guvernul de la Budapesta a pus pe tapet noi masuri de austeritate, iar printre acestea se numara si suprataxarea bancilor. O alta lovitura primita de bancheri ar putea fi interzicerea creditelor ipotecare in valuta.



Bancile din Ungaria ar putea limita creditarea din cauza noii taxe propuse de premierul Viktor Orban, ce va afecta intreaga industrie financiar-bancara a tarii, a declarat Tamas Erdei, presedintele asociatiei bancare ungare, scrie Bloomberg.

"Volumul de credite disponibile depinde de fapt de capitalul fiecarei banci in parte", a spus Erdei. "Daca rezervele de capital provenite din profituri inceteaza sa mai existe, in mod clar plafonul de bani disponibili pentru creditare se ingusteaza, din perspectiva operationala a unei banci".

Surpriza de proportii este data de propunerea de interzicere a imprumuturilor ipotecare in valuta, extrem de populare in Ungaria in anii de dinante de criza. Un asemenea demers ar putea intra in conflict cu legislatia europeana, iar interzicerea creditelor in valuta, alaturi de suprataxarea bancilor vor afecta puternic expansiunea creditarii in Ungaria, intr-un moment in care oricum aceasta este deficitara, a declarat Lars Christensen, analist-sef pentru Danske Bank.

Ungaria intentioneaza sa taxeze industria financiara locala cu 200 mld. forinti (700 mil. euro) anul acesta, ca parte a eforturilor de mentinere a deficitului bugetar in limita de 3,8% convenita cu creditorii internationali ai guvernului de la Budapesta. Initial, autoritatile ungare aveau in plan sa obtina din impozitarea bancilor venituri la buget de 13 mld. forinti (45,5 mil. euro) in 2010.

In acelasi timp, oficialii ungari sunt porniti sa reduca fiscalitatea. Astfel, noile masuri de austeritate includ si reducerea impozitului pe venit de la 17% si 32% la 16%, precum si micsorarea aproape la jumatate a impozitului pe profit pentru IMM-uri (companii cu profit anual de maximum 500 mil. forinti, sau 1,75 mil. euro), de la 19% la 10%.

O gura de aer proaspat pentru fiscalitate

"Avem nevoie de un nou cadru fiscal. Sugerez sa nu-l reformam pe cel vechi, ci sa cream unul nou", a recomandat Orban, citat de Portfolio.hu. Premierul ungar a adaugat ca nimeni nu mai are incredere in sistemul fiscal pentru ca "o economie in crestere nu se poate baza pe un sistem in care 2,5 milioane de persoane ofera contributii pentru 10 milioane".

Totodata, guvernul va elimina diferitele taxe de mostenire sau succesiune. "Exista domenii in care statul nu are niciun drept sa intervina", potrivit lui Orban. O alta modalitate prin care statul ungar spera sa-si mai reduca cheltuielile bugetare este instituirea unui plafon de maximum 2 mil. forinti (7.000 de euro) pentru salariile celor care lucreaza in institutii publice. Mai mult, unele salarii vor fi inghetate, in timp ce altele vor fi reduse cu 15%.

Creditorii straini ar putea alege sa plece

In afara emblematicei banci ungare OTP, industria financiar-bancara din Ungaria este dominata de creditori straini, printre care KBC, Bayerische Landesbank, Erste si Intesa Sanpaolo. Disponibilitatea acestora de a oferi credite este cruciala pentru economia maghiara, care anul trecut s-a confruntat cu cea mai puternica recesiune din ultimii 18 ani, spun analistii.

"Taxa cel mai probabil va descuraja bancile-mama sa-si mai continue afacerile in Ungaria, pentru ca le-ar afecta profiturile si volumul de credite bancare" din portofoliu, este de parere Magdalena Polan, economist pentru divizia londoneza a bancii americane de investitii Goldman Sachs. "Ca revers, acest lucru ar putea avea impact negativ asupra cresterii (economice-n.r.), dar si asupra bazei de impozitare".

Dintre creditorii vest-europeni cu operatiuni pe piata ungara, Raiffeisen are cea mai puternica prezenta, fiind urmat de Erste si de KBC, potrivit unui raport publicat de JPMorgan Chase la inceputul saptamanii.

Suprataxarea bancilor va fi o masura temporara, pentru trei ani, iar detaliile cu privire la modul de colectare fiscala vor fi stabilite dupa ce guvernul si reprezentantii industriei financiare vor purta negocieri, a declarat Orban, premierul ungar.

Ungaria a iesit din recesiune in primul trimestru al anului, cu o crestere economica de 0,9% fata de ultimele trei luni ale lui 2009, dupa cinci trimestre consecutive de declin economic, potrivit biroului central de statistica de la Budapesta.

Ce masuri a luat guvernul lui Orban