Pe termen scurt, adio creşteri semnificative de volume sau de preţuri

Autor: Vlad Anastasiu 10.06.2010

Bursa locală a închis şedinţa de ieri în creştere la nivelul tuturor indicilor din piaţă, cea mai mare apreciere fiind consemnată de indicele societăţilor financiare BET-FI, care a urcat cu 1,4% faţă de referinţă.

Indicele BET şi indicatorul energetic BET-NG au avansat cu câte 0,4% fiecare. Şi rulajul pieţei a înregistrat un nivel modest, de doar 3,7 mil. euro, pe un volum de tranzacţionare care a depăşit cu puţin 17,8 milioane de acţiuni.

Brokerii apreciază că piaţa a intrat într-o perioadă de aşteptare, atenţia investitorilor fiind concentrată pe dezbaterea moţiunii de cenzură împotriva guvernului.

"Evoluţia pieţei este una tipică de aşteptare, vedem variaţii şi rulaje reduse în piaţă, fără interes la cumpărare din partea investitorilor. Modul în care evoluează piaţa se datorează în principal situaţiei politice incerte, iar investitorii aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva guvernului. Într-o astfel de perioadă incertă politic, investitorii evită să ia decizii de intrare în piaţă", a explicat Valerian Ionescu, directorul de tranzacţionare al BCR Securities.

La categoria societăţilor financiare, cea mai mare volatilitate a fost consemnată de titlurile SIF Moldova (SIF2) şi SIF Transilvania (SIF3), care au urcat cu câte 2,3% fiecare.

Cel mai mare rulaj la această categorie a fost înregistrat de titlurile SIF Oltenia (SIF5), de 3,4 milioane de lei.

Acţiunile societăţii au avansat ieri cu puţin peste 0,9% faţă de cotaţia de miercuri.

Şi titlurile bancare au înregistrat o volatilitate ceva mai ridicată, cea mai mare apreciere din sector fiind consemnată de acţiunile Băncii Transilvania (TLV), care au urcat cu peste 2,8% faţă de referinţă.

Titlurile BRD au înregistrat o corecţie de aproape 1,8% faţă de cotaţia de miercuri, consemnând totodată cel mai mare rulaj din piaţă, de peste 3,5 mil. lei.

Tot în sectorul financiar, acţiunile Bursei (BVB) au continuat aprecierea, pentru a doua şedinţă consecutiv, cu un avans de aproape 3,5% faţă de referinţă, în timp ce titlurile societăţii de intermediere Broker Cluj (BRK) au închis în staţionare, la preţul de 0,24 lei/unitate.

"Din păcate şi perioada verii amplifică lipsa de volatiliate din piaţă şi nici pieţele externe nu trec printr-o perioadă prea bună, astfel încât să vedem mişcări mai ample la noi. De altfel, pe termen scurt nu cred că vom înregistra creşteri prea importante de volume sau preţuri în piaţă", a mai spus Ionescu.

Principalele pieţe externe înregistrau ieri spre închidere aprecieri ceva mai mari decât indicii locali, cea mai mare creştere din regiune fiind consemnată de indicele francez CAC 40, care urca cu peste 1,3% la două ore până la închidere. Piaţa americană, redată de indicele industrial Dow Jones, deschidea în urcare, cu un avans de peste 1,7% faţă de referinţă.

"În cazul în care moţiunea de cenzură pică, cred că la nivel de sentiment investitorii vor reveni la normalitatea din urmă cu câteva săptămâni, perioadă în care riscul politic nu era atât de mare", a încheiat Ionescu.

De urmărit astăzi