Producătorul de ţigarete JTI disponibilizează 20% din angajaţi

Autor: Mihaela Popescu 13.06.2010

Producătorul de ţigarete JTI (Japan Tobacco International), care deţine în portofoliu branduri precum Winston, Camel sau Winchester, a anunţat că îşi restructurează operaţiunile locale prin desfiinţarea a 169 de locuri de muncă din companie din cauza declinului abrupt al pieţei.

"Pentru a proteja şi întări poziţia competitivă a companiei în viitor, am decis că trebuie să reorganizăm activităţile de vânzări şi trade marketing (promovare la punctele de vânzare - n. red.). Aceasta înseamnă că vom reduce numărul angajaţilor din cadrul companiei", a declarat Neil Coupland, general manager al JTI România.

Directorul a menţionat că măsurile anunţate implică restructurarea a 169 de locuri de muncă din cadrul JT International România, cu impact direct asupra unui număr de 128 de angajaţi, restul poziţiilor fiind în prezent vacante.

Compania a avut anul trecut un număr mediu de 670 de angajaţi, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, ceea ce înseamnă că 1 din 5 salariaţi va fi disponibilizat în urma restructurării care se va finaliza în luna octombrie. JTI este singurul producător local de ţigarete care nu anunţase măsuri drastice cu impact asupra angajaţilor, ca răspuns la declinul pieţei legale de ţigarete.

Competitorii săi - Philip Morris şi British American Tobacco - au anunţat în ultimele şase luni întreruperea temporară a producţiei pe o perioadă de două săptămâni.

Piaţa ţigaretelor din România, estimată la aproximativ două miliarde de euro, s-a contractat anul trecut cu 10-15% în volum faţă de 2008, după majorări de preţuri cu o medie de 30% pe parcursul anului care au acoperit creşterile accizelor la tutun. Producătorii locali susţin că majorarea accizelor la tutun în trei rânduri în ultimul an a favorizat contrabanda de ţigarete, estimată în prezent la 36% din piaţă.

Reprezentanţii JTI au mai precizat, citând un studiu realizat de Nielsen, că în primul trimestru al acestui an piaţa legală a ţigaretelor s-a contractat cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2009.

JTI România a avut anul trecut o cifră de afaceri de 425,6 mil. euro şi o pierdere de 4,4 mil. euro, potrivit datelor raportate la Registrul Comerţului.

Măsuri dure