Leul a încheiat ultima şedinţă de tranzacţionare pe scădere

Autor: Mediafax 13.06.2010

Moneda naţională s-a depreciat accentuat în ultima parte a şedinţei interbancare de vineri, cotaţiile urcând până la un maxim de 4,23 lei/euro, avansul fiind generat de creşterea aversiunii faţă de risc a investitorilor pentru toate valutele din regiune.

În jurul orei 16:30, băncile tranzacţionau euro pentru 4,2295 - 4,2310 lei, peste nivelul de la finele sesiunii de joi, de 4,2125 - 4,2150 lei/euro. Potrivit dealerilor, cotaţiile au început să urce accelerat spre finele sesiunii, după ce autorităţile americane au publicat datele privind vânzările de retail din luna mai, care au ieşit sub aşteptări.

Forintul afişa o corecţie de circa 1%, în timp ce zlotul se deprecia cu 0,3%, pierdere similară cu cea a leului. Primele tranzacţii de vineri au fost realizate la 4,2120 - 4,2160 lei/euro, iar în prima parte a şedinţei cotaţiile au oscilat nesemnificativ, cel mai ridicat nivel fiind de 4,2170 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a calculat un curs oficial de 4,2163 lei/euro, în scădere cu 0,45 bani faţă de referinţa de joi, de 4,2208 lei/euro. Pentru dolarul american, banca centrală a publicat un curs de schimb de 3,4775 lei/dolar, cu 1,86 bani mai mică decât rata de joi, de 3,4961 lei/dolar.