Obama: dezastrul din Golf va avea un impact la fel de grav ca atentatele din 11 septembrie

Ziarul Financiar 14.06.2010

Preşedintele american Barack Obama declarat luni că impactul scurgerii petroliere din Golful Mexic va avea asupra SUA acelaşi impact ca atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, scrie BBC.

Într-un interviu acordat publicaţiei online Politico şeful de stat a spus că dezastrul va "modela felul în care abordăm problema mediului pentru mulţi ani de acum înainte".

Compania BP a plasat la începutul lunii un capac de colectare pe conducta care s-a rupt în urmă accidentului din luna aprilie, şi se estimeză că recuperează circa 15.000 de barili pe zi. Conform datelor disponibile inainte de operaţiune, circa 40.000 de barili se scurgeau zilnic în ocean.

Obama a spus că dezastrul ecologic va avea un impact îndelungat asupra politcilor de mediu. "În acelasi fel în care perspectiva noastră asupra politicii externe s-a schimbat după 11 septembrie, cred că acest dezastru va modela felul în care vom aborda mediul şi energia pentru mulţi ani de acum înainte", a spus Obama.