EnergoNuclear cu statul sub 25%?

Autor: Mediafax 14.06.2010

Participaţia statului la EnergoNuclear, compania mixtă care vrea să construiască reactoarele nucleare 3 şi 4, ar putea scădea sub 25%, "în cel mai de jos scenariu", a declarat ieri directorul general al Complexului energetic (CEN) Craiova, Constantin Bălăşoiu. "Sunt mai multe scenariii luate în discuţie, cel mai de jos este de sub 25%", a afirmat Bălăşoiu, prezent la forumul regional de energie FOREN 2010. Potrivit acestuia, reducerea participaţiei statului la EnergoNuclear este sugerată şi de Consiliul Concurenţei. "Consiliul Concurenţei sugerează scăderea participaţiei pentru menţinerea Electra la o cotă de sub 50% din piaţă", a continuat Bălăşoiu. EnergoNuclear este controlată în proporţie de 51% de stat, prin intermediul Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt RWE (Germania), Enel (Italia), GDF SUEZ (Franţa) şi CEZ (Cehia), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal şi Iberdrola deţin câte 6,2% din acţiuni. Bălăşoiu a adăugat că, după înfiinţarea societăţilor naţionale Electra şi Hidroenergetica, Electra va prelua participaţia Nuclearelectrica la EnergoNuclear. "Nuclearelectrica va fi inclusă în Electra, iar Electra se va substitui Nuclearelectricii în acţionariatul EnergoNuclear", a adăugat Bălăşoiu, care este şi responsabil cu înfiinţarea Electra.