Până la 200.000 € de la UE pentru croitorii sau tâmplarii din mediul rural

Autor: Adriana Rosoga 14.06.2010

Croitoriile, frizeriile, cizmăriile, cabinetele medicale veterinare, producătorii de lumânări, cabinetele stomatologice, atelierele de sculptură, olărit din mediul rural pot să depună proiecte până pe 15 iulie pentru a obţine fonduri europene nerambursabile de până la 200.000 de euro pentru achiziţia de utilaje, extinderea spaţiilor de producţie, achiziţionarea de mijloace de transport sau licenţe şi patente.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat a cincea sesiune de depuneri de proiecte pentru măsura 312, "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi", bugetul total alocat fiind de peste 95 mil. euro.

"În primele două sesiuni au fost depuse peste 2.000 de cereri de finanţare, ceea ce reflectă interesul mare pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi. Este adevărat că cele mai multe solicitări s-au îndreptat către achiziţia de utilaje pentru prestări servicii în agricultură, dar începând de astăzi (14 iunie), s-a deschis o nouă sesiune de depunere de proiecte, iar ultima variantă a ghidului solicitantului impune nu renunţarea totală la aceste achiziţii, ci un alt mod de abordare, care cere beneficiarilor să fie mai aplicaţi", a spus Ciprian Alic, director general adjunct al APDRP din cadrul Ministerului Agriculturii

Beneficiarii sunt atât micro-întreprinderile (firmele cu până la zece angajaţi şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane de euro), dar şi persoanele fizice care au obligativitatea ca până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprinderi.

Micro-întreprinderile, atât cele existente, cât şi cele nou înfiinţate, trebuie să aibă sediul social şi punctul de lucru în mediul rural.

Se pot obţine fonduri europene pentru înfiinţarea de centre de organizare evenimente, centre de consultanţă pentru afaceri şi management în mediul rural, înfiinţare de ateliere de artizanat, achiziţionare de utilaje pentru fabricarea elementelor de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii, construcţia de fabrici de lumânări, achiziţia de maşini şi echipamente pentru înfiinţarea unei secţii de tricotare, înfiinţare şi dotare a unui centru de servicii de tipărituri publicitare, dotarea cabinetelor stomatologice, achiziţionarea de utilaje pentru atelierele de sculptură sau de utilaje agricole.

Începând cu anul 2008, când s-a lansat prima sesiune de depunere, APDRP a primit pentru măsura 312 circa 2.200 de cereri de finanţare, în valoare de peste 336 de milioane de euro. Până în acest moment au fost selectate pentru finanţare 904 proiecte în valoare de peste 115 milioane de euro.

Proiectele se pot depune la oficiile judeţene ale APDRP între orele 9-14, iar ghidul solicitantului unde sunt prezentaţi paşii pentru realizarea proiectului se găseşte pe site-ul apdrp.ro.

Pentru ce se pot obţine fondurile UE