Alt Campionat Mondial

Literatura culinară este terenul tuturor posibilităţilor. Cum ar fi fost, de pildă, dacă, în meciul de deschidere, în loc de Bafana-Bafana şi echipa lui Cuahtemoc Blanco s-ar fi întâlnit "bibilica asezonată cu portocale" şi o porţie de burrito? Ar mai fi sunat enervant mii de vuvuzelas?!? Sau, dacă, în aceeaşi primă zi, nu s-ar fi ciocnit Franţa lui Ribery cu Uruguayul lui Diego Forlan, ci o capodoperă a vechii gastronomii precum "blanquette de veau" (faimoasa tocană de viţel cu sos alb) şi un consistent "chivito" (ceva între sandviş şi shaorma, dar peste măsură de gustos)?

Să luăm, la întâmplare, o grupă. Grupa F: Italia, Paraguay, Noua Zeelandă, Slovacia. Se va juca în stil Serie A, cu accent pe rezultat? Sau cu dezinvoltura, uneori iraţională, a Americii de Sud? Ori pe baza unei tactici împrumutate din rugby? Sau cu rigoarea germanică, altoită pe un trunchi mitteleuropean? Să recunoaştem, o grupă prea puţin atractivă, cel puţin în termeni fotbalistici. Însă, dacă am opune un biftec florentin (cu carnea de bou alb asezonată temeinic, apoi ornată cu feliuţe de lămâie de Sorrento şi roşii uscate la soare) unei plăcinte guarani cu orez şi carne (dublate de un pahar de yerba mate) sau am trimite la luptă dreaptă o porţie de vită cu chili şi sos de prune versus nişte rulouri de piept de curcan înfăşurat, dimpreună cu şunca şi caşcavalul de rigoare, pe trunchiuri involte de sparanghel? Nu-i aşa că, deodată, meciurile gastronomice ar deveni pasionante? Fotbal frugal sau festin fabulos?

Întrebarea e, desigur, una retorică. Pe orice om normal, în condiţiile în care noi nu am mai ajuns în Africa de Sud, mâncarea ar trebui să-l intereseze mai mult. Este acesta doar un exerciţiu de ficţiune? O parabolă căznită la foc mic, precum un exerciţiu de temporizare în maniera păcătoasă a unui Angelo Niculescu de altădată?

…Adevărul este că, oricât aş fi căutat o carte despre fotbal la fel de pasionantă precum un meniu cosmopolit, nu aş fi găsit uşor un exemplu consistent (era să scriu …săţios). Nici măcar "Frumoasele noastre duminici" a lui Ioan Chirilă. Nici măcar romanele lui Brian Glanville. Or, voi fi fiind eu într-o dispoziţie bulimică, mai ştii?