Cine ar putea plăti 30-50 de milioane de euro pe ciocolata Kandia?

Autor: Mihaela Popescu 17.06.2010
Vânzarea operaţiunilor locale ale producătorului de ciocolată Cadbury, care se anunţă a fi cea mai mare tranzacţie pe piaţa dulciurilor din acest an, este la o distanţă de maximum trei luni de semnare, în cursă fiind în acest moment mai multe companii multinaţionale şi fonduri de investiţii străine, au declarat pentru ZF surse din piaţă.
Deşi pe lista investitorilor interesaţi de achiziţie au fost iniţial mai mult de 5-6 nume vehiculate, sunt puţine şanse ca tranzacţia să se încheie la o valoare mai mare de 50 mil. euro, ceea ce reprezintă jumătate din suma plătită de englezii de la Cadbury în 2007 pentru achiziţia Kandia-Excelent, companie devenită ulterior Cadbury România.
"Ţinând cont de contextul actual, tranzacţia va fi probabil în jurul a 50 mil. euro", a afirmat un consultant în fuziuni şi achiziţii. Alte surse din piaţă evaluează compania, cu vânzări de 33 mil. euro în 2008, la 30-50 mil. euro.
Portofoliul local al producătorului cuprinde ciocolata Kandia, Laura, ROM, prăjiturile ambalate Măgura, dar şi bomboanele Sugus şi Silvana despre care nu se ştie încă dacă vor fi vândute la pachet cu restul brandurilor.
Printre numele vehiculate în piaţă ca fiind posibili cumpărători intraţi în discuţii cu Kraft se numără producătorii de dulciuri Hersey, Nestlé, Ulker, dar şi fonduri de investiţii mari, printre care Advent sau Mid Europa Partners.
"Continuăm să căutăm un cumpărător pentru Cadbury România. În acest moment nu avem nimic de anunţat", au declarat reprezentanţii Kraft Foods România, actualul proprietar al producătorului Kandia.
Americanii de la Kraft au achiziţionat la începutul anului compania engleză Cadbury, iar Comisia Europeană a condiţionat validarea tranzacţiei de vânzarea operaţiunilor producătorului englez din România şi Polonia, pentru a nu ajunge la o poziţie dominantă pe cele două pieţe (pe segmentul ciocolatei).
Americanii au mandatat banca franceză BNP Paribas pentru vânzarea operaţiunilor Cadbury de pe piaţa românească a ciocolatei, în timp ce HSBC se va ocupa de vânzarea operaţiunilor de profil din Polonia, potrivit publicaţiei britanice The Telegraph. Dacă ar fi fost integrat businessul Kandia-Excelent în Kraft Foods România, noua companie ar fi ajuns la o cotă de 60-70% pe segmentul tabletelor din ciocolată, care reprezintă peste 60-70% din valoarea totală a pieţei.
Cadbury, pe pierderi de la intrarea pe piaţa locală
Cadbury România deţine o singură unitate de producţie la nivel local - fabrica de ciocolată Kandia de pe Şoseaua Viilor din Bucureşti, inaugurată în 2007 în urma unor investiţii de 13 mil. euro. Alte active importante ar putea fi două terenuri: unul în vecinătatea fabricii, celălalt amplasat în apropierea Capitalei, ambele fiind scoase la vânzare la începutul anului trecut de către Cadbury.
De la intrarea pe piaţă, la jumătatea lui 2007, şi până la finele lui 2008 Cadbury a înregistrat pierderi în România. Datele de la Ministerul de Finanţe arată că în 2008 subsidiara locală a înregistrat pierderi de 4,8 mil. euro, de peste trei ori mai mari decât în anul anterior. Compania nu şi-a publicat încă rezultatele financiare pe 2009.
Cum stă Kandia
Sursa: studii Nielsen citate într-un raport al Comisiei Europene