Dezmierdare de catifea

S-au spus multe despre această carte: un roman magnific şi monstruos; un roman deranjant; un roman de iubire, de doliu imposibil şi de culpabilitate. Se numeşte "Dezmierdare de catifea" *, a apărut la Editura Trei, în colecţia Fiction, şi este semnat de Eric Fottorino. Autorul a fost la Bucureşti, în noiembrie 2008, la lansarea precedentei sale traduceri în română, apărută la aceeaşi editură - "Sărutări de cinema". Este un ziarist si scriitor francez, foarte cunoscut în ambele ipostaze - a fost reporter la cotidianul "Le Monde", apoi redactor-şef, apoi director al publicaţiei, iar în cele din urmă director al grupului "La Vie-Le Monde"; a publicat foarte multe romane, bine primite, multe dintre ele premiate. Cel de faţă, apărut în 2004, a fost recompensat cu Premiul Francois Mauriac al Academiei Franceze. Criticii vorbesc despre Fottorino adeseori ca despre un urmaş al lui Georges Simenon.

Eroul romanului, Felix Maresco, de vreo patruzeci şi ceva de ani, este agent de asigurări, bine văzut, ajuns chiar şef în meseria sa. Un incendiu în care dispare o tânără mamă cu fiul ei de trei ani (au reuşit să fugă cu câteva clipe mai devreme şi au dispărut pur şi simplu) şi mai ales ancheta în care el se angajează îi amintesc de sfârşitul tragic al propriului său fiu, Colin, tot de trei ani, mort într-un accident de maşină. Cartea e rememorarea vieţii cu Colin. Mama l-a abandonat tatălui la naştere, dar a revenit după trei ani şi a pretins să-l împartă cu acesta, fiecare petrecând cu copilul câteva zile la rând. Felix, care nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, nu i-a ştiut nici măcar numele, îşi aminteşte cum, în perioada în care a avut singur copilul în grijă, a fost nevoit să-i fie şi tată, şi mamă. Nebun după copilul său, n-a ştiut cum să reziste cererii acestuia de a-şi vedea mama ("Je veux maman!") şi a recurs la deghizări, la început fără chef, stângaci, apoi din ce în ce mai abil, pentru a-l convinge şi a suplini lipsa - îşi punea perucă, se epila, se îmbrăca în rochii şi fuste, purta sutien, folosea rujul "Dezmiedare de catifea". Băieţelul trăia pe rând când cu tatăl, când cu mama, mergeau chiar pe stradă sau la spectacole. Felix inventase o familie. Toate intamplarile par, inevitabil, groteşti, imorale, dar Fottorino convinge că erau făcute din iubire. Credibil. "Sfârşisem prin a deveni o mamă"; mai mult: "Sfârşisem prin a deveni o mamă fericită"! Este Felix un om normal? Ce înseamnă să fii un om normal, mai cu seamă când e vorba de iubirea pentru un copil?
Dar, cum bine sublinia criticul literar de la "L'Express", cartea începe ca o melodramă şi sfârşeşte ca un roman negru, cu un final neaşteptat şi violent, frizând geniul. Poliţia încă n-a închis cazul morţii băieţelului şi nu înţelege cum un şofer a putut urca pe trotuar să-l accidenteze când strada, abia redeschisă circulaţiei, era complet pustie şi, mai ales cum, mama, fiind de faţă, dar neatentă (vorbea la telefon), n-a reuşit să ofere absolut niciun indiciu despre şoferul criminal care a fugit. Nu citiţi înainte ultimul paragraf al cărţii, altfel veţi pierde senzaţia copleşitoare de incredibil, surpriză şi durere.
Cartea e foarte bine scrisă, are ritm, iar traducerea se ridică la înălţimea originalului.

*) Eric Fottorino - "Dezmierdare de catifea". Editura Trei. Traducere din limba franceză şi note de Marie-Jeanne Vasiloiu