Giganţii din tutun au avut profituri de 100 mil. euro

Autor: Mihaela Popescu 17.06.2010

Piaţa ţigaretelor, estimată la circa două miliarde de euro, este reprezentată de afacerile a trei companii de talie internaţională - British American Tobacco, Philip Morris şi Japan Tobacco International, arată datele din anuarul ZF "Cei mai mari jucători din economie".

Acestea controlează cel mai mare segment din sectorul bunurilor de larg consum (FMCG), fiind în acelaşi timp singurii producători din industria locală a tutunului.

De altfel, BAT a fost anul trecut primul producător din FMCG care a trecut pragul de vânzări de un miliard de euro, în condiţiile în care companiile cu rulaje de peste 500 mil. euro din industria de profil se pot număra încă pe degete.

Producătorul Kent, brand cu rulaje estimate la peste 500 mil. euro la nivel local, deţine şi recordul profiturilor pe piaţa bunurilor de larg consum, mai arată datele din anuar. Compania a raportat la Registrul Comerţului un profit net de 77 mil. euro pe 2009.

Deşi şi-a redus câştigurile faţă de 2008, BAT a fost anul trecut cel mai profitabil jucător din piaţă, cu o marjă de aproape 7%.

Singurul jucător care a înregistrat un avans al profitului în acest interval a fost Philip Morris (Marlboro, Parliament), însă reprezentanţii companiei spun că avansul a venit pe fondul unor transferuri între entităţile juridice prin care producătorul activează la nivel local.

BAT şi Philip Morris au realizat anul trecut, cumulat, profituri nete de aproape 100 mil. euro, valoare la care este estimată în acest moment piaţa locală de vodcă sau valoare la care au ajuns anul trecut vânzările celor mai mari cinci producători de vin din România. De partea cealaltă, JTI, producătorul Winston, a trecut pe pierderi în 2009, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. De altfel, JTI este singurul jucător care a anunţat până acum disponibilizări importante, pe o piaţă lovită anul trecut de creşterea contrabandei cu ţigarete.

Producătorii locali estimează contrabanda de ţigarete la peste 30% din volumul total al consumului de ţigarete din România şi susţin că anul trecut aceasta a crescut peste aşteptări din cauza scumpirii ţigaretelor cu aproximativ 30% pentru a acoperi creşterea accizelor la tutun.

Piaţa de profil este în prezent foarte strict reglementată; din acest motiv, 80% din cifra de afaceri a unui producător de tutun se duc la bugetul de stat sub formă de taxe, accize sau impozite.