Ce factori alimentează revenirea Bursei?

Autori: Adrian Cojocar , Vlad Anastasiu 17.06.2010

În ultima săptămână Bursa de la Bucureşti a înregistrat aprecieri pe indici chiar şi de 20%, cea mai mare volatilitate fiind consemnată de indicele societăţilor financiare BET-FI, care a urcat la 23.000 de puncte. Indicele BET a înregistrat o volatilitate mai redusă, de aproape 10%.

Brokerii sunt de părere că bursa se înscrie astfel pe un trend de revenire, după corecţiile puternice din mai, perioadă în care piaţa a coborât cu circa 40%. Scăderea cotaţiilor din luna mai s-a datorat în principal agravării contextului economic extern, în special pe fondul problemelor de deficit cu care s-au confruntat ţările din zona euro.

"S-a trecut de la un pesimism exagerat faţă de zona euro şi moneda euro legat de problema datoriilor Spaniei, Portugaliei etc. la o abordare mai echilibrată şi după ce emisiunile de eurobonduri ale acestor state au fost foarte bine primite de investitori. Ca urmare, pieţele bursiere au reacţionat pozitiv, şi piaţa americană, care nu avea oricum alte motive să scadă, datele macro de acolo fiind foarte bune, a revenit pe creştere. Bursa s-a contaminat şi ea de creşterile pieţelor globale", a explicat Iulian Panait, preşedintele firmei de consultanţă în investiţii KTD Invest.

Cătălin Miron, directorul de tranzacţionare al societăţii de intermediere Ieba Trust, apreciază că pe Bursă s-a mai eliminat din tensiunea acumulată în luna mai şi că treptat reapare entuziasmul investitorilor pentru cumpărare.

"Evoluţia din ultima săptămână aduce mai degrabă a revenire după scăderile puternice din luna mai, unde în piaţă există un sentiment negativ, atât pe plan intern, dar mai ales pe plan extern, referitor la problemele de deficit ale Greciei şi ale altor state din regiune. S-a eliminat din tensiune, iar acum se observă un entuziasm mult mai mare în piaţă", a declarat Cătălin Miron

De altfel, în ultima săptămână valoarea tranzacţiilor a depăşit zilnic 10 mil. euro, fiind printre cele mai ridicat rulaje din ultimele două luni. Faptul pentru care Bursa nu a reluat mai devreme creşterile are legătură cu climatul politic intern instabil, prin introducerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului. Nici măcar listarea Bursei de Valori (BVB) pe propria platformă nu a dus la o creştere semnificativă a rulajelor din piaţă.

"Bursa a stagnat la nivelurile de rezistenţă, apoi a intrat într-o perioadă de consolidare pe volume mici, până la decizia referitoare la moţiune. Faptul că a picat moţiunea a dat un semnal pozitiv în piaţă, în ideea stabilităţii politice şi implicit a unui mediu stabil şi în economie", a mai spus Miron.

La sfârşitul lunii trecute, Bursa a atins minimele din acest an, după o scădere de aproape 40%, indicele BET oprindu-se din scădere la nivelul de 4.700 de puncte, iar indicii societăţilor financiare la pragul de 18.000 de puncte.

"Dacă căutăm motive şi din punct de vedere al analizei tehnice, acolo unde s-au oprit indicii Bursei existau praguri puternice de suport, respectiv nişte retrageri Fibonacci care indicau o posibilă întoarcere de trend", a adăugat Panait.

În continuare, brokerii se aşteaptă la o evoluţie volatilă pe volume ridicate, în condiţiile în care speculatorii vor ieşi din piaţă pentru a marca din profit, însă vânzările vor fi compensate de creşterea interesului la cumpărare.

"Piaţa va rămâne în continuare volatilă, iar bursa se observă cum reacţionează puternic la cel mai mic semnal pozitiv. Investitorii sunt nerăbdători să-şi recupereze pierderile de luna trecută, iar speculatorii nu mai au răbdare şi ies în piaţă. Important este că există interes şi la cumpărare", a continuat Miron.

Din iulie însă este aşteptată reducerea volatilităţii şi a rulajelor în piaţă, pe măsură ce numărul investitorilor activi din piaţă se va reduce pe durata verii.

"Cred că pieţele vor rămâne în continuare predominant pozitive. Probabil că partea cea mai accelerată a creşterilor a fost parcursă deja şi mă aştept ca aprecierile să fie mai mici până la sfârşitul lunii iulie. Mai departe este foarte greu de previzionat", a încheiat Panait.