Grecia se aşteaptă la creştere economică pentru 2011

Ziarul Financiar 19.06.2010

Economia greacă, puternic afectată de criza datoriilor guvernamentale, ar putea relua creşterea în 2011, dacă eforturile guvernului de promovare a investiţiilor străine directe se vor materializa, a declarat ministrul economiei, Louka Katseli.

"Ieşirea din criză poate fi realizată prin exporturi, comerţ şi investiţii", a declarat Katseli, citată de WSJ.

Aceasta a menţionat că măsurile de austeritate ale ţării, prin care se speră reducerea drastică a deficitelor bugetare, şi-au făcut simţite efectele, cu rezultate pozitive.

Deşi a declarat că pachetul de salvare venit din partea UE şi FMI au ajutat Grecia să nu mai apeleze la pieţele financiare internaţionale pentru următorii doi ani, oficialul a menţionat că nu poate exclude posibilitatea de a face noi împrumuturi dacă economia şi condiţiile de pe piaţă o vor cere.