Vicepreşedintele SIF Transilvania a vândut acţiuni de 200.000 de euro

Autor: Andrei Chirileasa 21.06.2010

Floriean Firu (foto), vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al SIF Transilvania (SIF3), a vândut la finele săptămânii trecute un pachet de 1,55 de milioane de acţiuni SIF3 reprezentând 0,14% din capitalul societăţii. El a încasat 862.000 de lei (204.000 de euro) din vânzarea acţiunilor. Firu este cel mai mare deţinător de acţiuni SIF3 dintre membrii Consiliului de Administraţie, el având la finele anului trecut circa 6,45 milioane de acţiuni, reprezentând 0,59% din capital. În urma tranzacţiilor recente, el şi-a diminuat participaţia la 0,45%, iar acţiunile pe care le mai deţine valorează în prezent pe Bursă circa 674.000 de euro. Firu a realizat achiziţii mari de acţiuni SIF3 în perioada 2008-2009. Majoritatea achiziţiilor sale s-au realizat la preţuri peste cel actual din piaţă, de 0,575 lei/acţiune. El s-a retras anul trecut din funcţia de director general adjunct al SIF, păstrându-şi doar locul în CA.