Guvernul ungar nu renunţă la reducerea salariilor funcţionarilor, inclusiv ale celor din banca centrală

Autor: Mediafax 22.06.2010

Guvernul ungar este hotărât să scadă salariile fucţionarilor publici, inclusiv pe cele ale angajaţilor băncii centrale, a declarat Peter Szijjarto, purtătorul de cuvânt al premierului Viktor Orban. "Este normal şi justificat să punem capăt acestei situaţii intolerabile, în care preşedintele băncii centrale câştigă mai mult decât preşedintele băncii centrale din SUA", a afirmat Szijjarto. Directorii băncii centrale ungare câştigă între cinci şi opt milioane de forinţi pe lună (18.000-29.000 de euro), remuneraţii stabilite prin legi adoptate de guvern în perioada 1998-2002, când premier a fost tot Orban. Preşedintele băncii centrale, Andras Simor, a calificat proiectul guvernului ca periculos. "Independenţa băncii centrale este unul dintre stâlpii de rezistenţă ai economiei ungare", a spus el.