Leonardo şi-a stabilizat businessul. Vinde 10.000 de perechi de pantofi pe zi

Autor: Cristina Stoian 23.06.2010

Leonardo, cel mai mare retailer local de încălţăminte şi marochinărie, intrat în insolvenţă în a doua parte a anului trecut cu datorii de 100 mil. euro, a anunţat că şi-a stabilizat vânzările în cele 137 de magazine deţinute la cel puţin 200.000 de euro zilnic.



"Strategia preţurilor medium-low a funcţionat. Acum Leonardo vinde de 200.000 de euro pe zi, iar businessul s-a stabilizat. În lunile trecute nu am resimţit scăderi ale consumului", a declarat pentru ZF Radu Lotrean, asociat coordonator la Casa de Insolvenţă Transilvania, responsabilă cu reorganizarea judiciară a companiei deţinute de omul de afaceri orădean Florin Panea.

Au scăpat de stocuri cu preţuri ce nu trec de 30 euro

Planul de reorganizare judiciară pus pe hârtie în noiembrie 2009 a inclus, pe lângă închiderea a circa 50 de magazine neprofitabile, şi scăderea preţurilor la raft. Iniţial în vitrinele magazinelor şi în mijlocul fiecărui stand au apărut pancarte roşii care anunţau reduceri de până la 80%. Cu preţul de a-şi micşora marja de profit, orădeanul a făcut pasul următor, plasând toate produsele comercializate pe segmentul medium-low, cu preţuri de maximum 30 de euro. Chiar dacă după câteva luni intenţia companiei a fost să renunţe la această strategie, pe termen lung s-a dovedit a fi cea mai eficientă, capabilă să diminueze masiv stocurile acumulate.

La un preţ mediu de 20 de euro pe produs, Leonardo vinde zilnic 10.000 de produse în toată reţeaua, adică circa 73 pe fiecare unitate, potrivit estimărilor ZF. Vânzările lunare de 200.000 de euro ar putea genera anual încasări de cel puţin 73 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. Pentru 2009 compania a anunţat scăderea cifrei de afaceri de la 135,9 mil. euro la 100 de milioane de euro, pe fondul reducerii masive a numărului de puncte de vânzare.

"În prezent suntem cu plăţile la zi, băncile permit eşalonarea creditelor, am finalizat lista creditorilor, iar din vara aceasta vom depune planul de reorganizare", spune Lotrean.

Scenariul optimist pe care mizează compania elimină, cel puţin pentru o perioadă, ideea de a atrage un investitor strategic în businessul cu pantofi, curele şi genţi, dar situaţia se poate schimba, potrivit administratorului judiciar, dacă linia consumului va avea o traiectorie descendentă.

"Până acum nu am căutat un investitor şi nici nu am primit vreo ofertă, dar pentru moment cred că nici nu este cazul. Poate că dacă în următoarele şase luni sau în următorul an scade consumul, vom lua în calcul şi o astfel de posibilitate", afirmă Lotrean.

Perioada stabilită de lege pentru reorganizarea companiei intrată în insolvenţă este de până la trei ani, cu posibilitatea de prelungire de un an.

În această perioadă, Leonardo va începe să plătească din datorii către parteneri în funcţie de profitul obţinut. Cele mai mari datorii, de circa 70 de milioane de euro, urmează să fie plătite către furnizori de încălţăminte şi marochinărie, 20% din sumă aparţinând băncilor, iar 10% este datoria către stat.

De ce s-a ajuns la insolvenţă

În prima parte a lui 2009, conducerea Leonardo a simţit cum scapă din mână frâiele unui business care mersese prea departe, cu magazine deschise în aproape toate centrele comerciale inaugurate sau în orice oraş, indiferent că avea 100.000 sau 10.000 de locuitori.

În momentul în care vânzările au început să scadă, compania a apelat la o companie de consultanţă în management, Ensight Management Consulting, care a preluat conducerea pentru a aduce afacerea la parametri normali. Scopul principal a fost grăbirea ritmului de restructurare a businessului, care a însemnat în primă fază disponibilizarea a circa 600 de persoane.

Problemele de lichidităţi au persistat însă într-un an în care reticenţa clienţilor de a mai cheltui bani pe altceva decât pe produse de bază s-a simţit în durata mai mare de listare a cizmelor şi pantofilor marca Leonardo la raft.

Presiunea din partea creditorilor în astfel de condiţii l-a determinat pe Florin Panea să ia o decizie pe care mulţi antreprenori o luaseră în calcul, dar pe care se temeau să o pună în practică - insolvenţa.

Anunţul că Leonardo a ales reorganizarea judiciară a venit ca o bombă în retailul de fashion, mai ales că jucătorul era în topul celor mai extinşi din România, cu cele mai mari afaceri.

Cu toate acestea, mulţi i-au luat exemplul, la scurt timp companii ca Mondex, Lee Cooper, Cavaliere sau Time Out anunţând că se pun "la adăpost" de creditori prin apelarea la insolvenţă.