Schimbul trei

Nu prea mă uit la televizor. Un sfert de oră de somnifer, seara (citeşte: fragment de film, orice film, orice parte a lui), ştiri zărite în procesul de zappare, dar mai ales documentare ştiinţifice. Un talk-show n-am mai urmărit din vremuri imemoriale, cu show-biz-ul n-am legătură.

În fiecare perioadă a ultimilor ani, însă, am avut unul sau chiar mai multe seriale care mi-au captat atenţia. Despre câteva am şi pomenit aici. Daţi-mi voie să mai adaug unul, care a intrat în structura vieţii mele. În fiecare dimineaţă a săptămânii, până în 7.55 dimineaţa, mă ocup de fiul cel mare, care trebuie trezit, îmbrăcat, hrănit şi dus la şcoală. După care demarez înapoi spre casă, fără întârziere posibilă, căci la 8 începe "Schimbul 3" (în fapt, reluarea lui, căci prima difuzare e la o oră de după-amiază rar accesibilă mie). Până la 8.50 - restul familiei încă doarme - sunt doar eu cu Jason Wiles, Coby Bell, Anthony Ruivivar, Skip Sudduth, Molly Price şi ceilalţi. O oră în care sunt acolo, pe străzi, poliţist, paramedic şi pompier în aclaşi timp - căci despre aceste profesii este vorba.

Am scris numele actorilor - impecabili, toţi - dar ar fi trebuit să le scriu mai degrabă pe cele ale personajelor - Bosco, Ty, Carlos, Sully, Faith - pentru că totul este atât de autentic încât cu greu poţi accepta că nu e ciné-vérité sau reality show. Am fost şi voi fi interesat de toate experimentele artistice - în particular cinematografice -, fie ele absconse, absurde, psihedelice, baroce, trăsnite. Dar atât: interesat. Dacă-i vorba să mă pierd într-un film, să uit că sunt acasă, în sufrageria mea, într-un fotoliu, să trăiesc ceea ce văd, să uit că văd un film, autenticitatea jocului actorilor e esenţială. Necesară şi aproape suficientă. Cu atât mai bine dacă e dublată şi de verosimilitatea situaţiilor. Ceea ce "Schimbul 3" reuşeşte foarte bine, fără a neglija dimensiunea comercială, inevitabilă mai ales pentru o asemenea arie de acoperire: arestări, urmăriri, accidente, răniţi, morţi - toate dozate însă cu grijă, aproape cu delicateţe. În ciuda încadrării în thriller, însă, serialul este preponderent psihologic, navigând prin sofisticate probleme de morală personală (cum îţi creşti copiii, de pildă) şi profesională: lupta dintre corectitudinea formală, legală, şi tentaţia de a folosi "metode neortodoxe" când ai de-a face cu scursori ale speciei umane care au toate şansele să "se scoată" prin vicii de procedură şi tertipuri avocăţeşti.

În "Schimbul 3" cei foarte buni comit greşeli, uneori chiar păcătuiesc, iar binele nu învinge întotdeauna. Ca-n viaţă.

Tudor Călin Zarojanu (n.1956) a absolvit secţia de Informatică a Facultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea de licenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»", publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorial cu volmul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa lui Corneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cu încetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea de proză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul talkshow-ului "În spatele uşilor deschise", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, al revistei Flacăra şi al Radio România Cultural.