Carlos Ghosn a câştigat 9,5 mil. $ pentru că a readus Nissan pe profit

Autor: Alexandru Matei 23.06.2010

Carlos Ghosn a câştigat anul trecut 9,5 milioane de dolari (7,75 milioane de euro) pentru că a reuşit să readucă pe profit grupul nipon Nissan, scrie Bloomberg. Ghosn, 56 de ani, care mai este şi directorul executiv al Renault, este cel mai bine plătit manager din Japonia, depăşindu-l pe Howard Stringer, preşedintele Sony, care a avut în 2009 venituri de 7,3 milioane de euro.

Totuşi, veniturile lui Ghosn se află sub media industriei auto mondiale, estimată la aproximativ 12 milioane de dolari de firma de consultanţă Towers Watson. Şeful Ford Alan Mulally a fost cel mai bine plătit executiv din industria auto, cu venituri de 17,9 milioane de dolari în 2009.

Ghosn a mai primit anul trecut 1,2 milioane de euro de la grupul francez Renault. "Ceea ce primeşte Ghosn pentru a conduce o asemenea alianţă (Renault-Nissan - n. red.) se situează la mijlocul clasamentului compensaţiilor din industrie", a spus Maurice Levy, preşedintele Asociaţiei Companiilor Private din Franţa. "Dacă ar fi acceptat oferta de la Ford, ar fi primit mult mai mulţi bani."

Cel mai bine plătit director executiv din Statele Unite este Ray Irani, preşedinte şi director executiv al Occidental Petroleum. El a câştigat 31,4 milioane de dolari (23,5 mil. euro) anul trecut, ocupând poziţia de cel mai bine plătit executiv în cadrul unui sondaj realizat de Bloomberg.

În Marea Britanie, cel mai bine plătit executiv în 2009 a fost Bart Becht, olandezul care conduce grupul Reckitt Benckiser.

Omul din spatele produselor de curăţat pentru bucătărie Cillit Bang a spart recordurile pentru plăţile primite de executivii din Marea Britanie după ce a câştigat peste 90 de milioane de lire sterline (102,19 milioane de euro) sub formă de cash şi acţiuni în 2009, scrie The Guardian.