BCR a dat credite de 1,2 mld. euro primăriilor, jumătate pentru infrastructură rutieră

Autor: Ciprian Botea 23.06.2010

BCR, cea mai mare bancă locală după active, a dat anul acesta finanţări de 120 mil. euro (500 mil. lei) autorităţilor publice locale.



Banii acordaţi de BCR reprezintă 38% din plafonul maxim pe 2010 aprobat de Ministerul Finanţelor pentru creditele contractate de municipalităţi, dar cu 60 mil. euro sub valoarea împrumuturilor acordate în 2009, a declarat Constantin Cojocaru, director municipalităţi mari în cadrul BCR.

Toate sumele programate pentru anul acesta au fost deja trase, iar acum banca are în plan devansarea tragerilor programate pentru 2011 fără a afecta însă plafonul maxim de îndatorare al autorităţilor locale sau deficitul bugetar.

"Problema în acest moment este cum să aducem în 2010 investiţiile programate pentru anul viitor. Lucrăm deja la un program în acest sens care va deveni operaţional până la sfârşitul anului", a precizat oficialul BCR. El nu a dorit însă să ofere mai multe detalii legate de acest plan.

Banca are în prezent în portofoliu credite de 1,2 mld. euro acordate autorităţilor locale, cel mai mare împrumut fiind de aproximativ 200 mil. euro. Cota de piaţă a BCR pe acest segment ajunge în prezent la 72,6%, faţă de 70,5% la începutul anului. Din soldul de 1,2 mld. euro (aproximativ 5 mld. lei) al finanţărilor acordate au fost efectuate până acum trageri de 3,2 mld. lei.

Aproape jumătate din creditele acordate au fost folosite pentru investiţii în infrastructura rutieră, 17% pentru investiţii în reţelele de apă şi canal şi alte 8% pentru reabilitarea clădirilor. Sumele acordate pentru reabilitarea clădirilor ar putea să crească în perioada următoare în condiţiile în care programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe este abia la început.

Circa 45% din împrumuturi au fost acordate în Bucureşti, banii fiind folosiţi în proporţie de 43% pentru lucrări de infrastructură rutieră şi doar în proporţie de 9% pentru investiţii în educaţie. Regiunea Bucureşti este urmată în topul finanţărilor de regiunea de dezvoltare sud (16% din valoarea creditelor) şi regiunea nord-est (13% din valoarea creditelor). În regiunea nord-est 14% din banii împrumutaţi au fost investiţi în dezvoltarea turismului.

Creditele acordate administraţiilor locale au maturităţi foarte lungi, fiind acordate în general pe o perioadă de 20 de ani, dar în alte ţări scadenţele pentru acest tip de împrumuturi se situează de obicei în intervalul 30-40 de ani. Împrumuturile au o perioadă de graţie de trei ani în care sumele aprobate sunt trase de municipalităţi şi se plăteşte doar dobânda.

"În perioada de pionierat, în urmă cu cinci-şase ani, se mergea pe maturităţi de patru ani, cât durata unui mandat. Acum maturităţile au fost extinse până la 20 de ani, ceea ce nu mai creează un disconfort nici pentru administraţia publică, nici pentru bancă", notează Cojocaru.

Din totalul finanţărilor acordate de BCR municipalităţilor aproximativ 53 de milioane de euro reprezintă segmentul de obligaţiuni, adică sub 5% din portofoliu. "Obligaţiunile reprezintă o parte nesemnificativă din portofoliul total de finanţări acordate administraţiei publice locale. Acum emisiunile de obligaţiuni sunt şi foarte rare pentru că nu mai există o piaţă secundară pentru astfel de instrumente", a comentat oficialul BCR. Banca a finanţat împrumuturi pentru administraţiile locale atât din surse proprii, cât şi prin intermediul unor linii de credit de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). BCR a avut la dispoziţie 50 mil. euro de la BEI şi 20 mil. euro de la BERD, linii de finanţare care au fost deja epuizate şi pe care încearcă să le reînnoiască în prezent.