Rapsodul din Desiştea

Rapsodul era un omuleţ. Mic de statură. Cu ochii lucioşi. Povestitor. Îi plăcea tescovina. Cârciuma din Desiştea era plină de fum. În fiecare seară. Desiştenii ieşeau la bere. Rapsodul ieşea la tescovină.

La intrare în cârciumă în rotăria Desiştei: devenise muzeu. Fumul ajungea şi acolo. Pe lăiţile alea acoperite cu covoraşe au trăit şi au povestit înţelepţii Desiştei. Nişte bătrânei răutăcioşi cu lumea. Şi tăcuţi de câte ori îi întrebai câte ceva. De parcă şi-au dorit să ţină secretele vieţii doar acolo. Doar pentru ei. Rotarul le era şi frizer şi bărbier. Rotaru făcea roţi de căruţe ori de car. Şi sicrie.

Rapsodul privea în gol. Ca pierdut. Înţelepţii ăia vorbeau frumos doar între ei. Când unul zicea câte ceva, ceilalţi îl ascultau şi dădeau aprobator din capete.

"E scris pe undeva că dacă doi vorbesc nu înţelege nici al treilea. Dacă unul vorbeşte celălalt să asculte, că apoi atunci toţi înţeleg despre ce e vorba", zice Rapsodul.

Rapsodul avea un adevărat arsenal de instrumente muzicale. La el acasă. Le agăţase pe peretele din camera cu sobă de teracotă. Prinse în cuie. Parcă era o expoziţie. Multe făcute de mana lui. Rapsodul cânta la toate instrumentele care aveau tonalitate bună.

Spunea că: "instrumentul dacă îi reuşit trebuie folosit indiferent dacă-i făcut de mâna ta sau de altă mână şi că dacă cumva îi fals n-ai cum să cânţi la el decât fals". Instrumentele alea erau ţevi de lemn găurite. Lemnul de soc era cel mai bun. Unul din Babadag avea un instrument cu treizeci şi două de găuri în el. Rapsodul cânta la ţevi cu opt găuri. Până la treizeci şi două mai avea multe de învăţat. Găurile alea reglau aerul. Şi muştiucul era important. Puteai să sufli în el în mai multe feluri. Cum suflai tu aşa se făcea şi sunetul pentru cei care te ascultau.

"Fluierul din lemn de prun are tonalitatea aşa mai dulce şi mai frumoasa", zice Rapsodul în faţa paharului cu tescovină.

În cârciuma din Desiştea nu-l asculta nimeni. Desiştenii beau bere. L-ar trimite pe rapsod direct în Rotărie să vorbească singur. Să facă pe înţeleptul. Ăia bătrânii nu mai sunt demult. Doar poveştile despre ei au rămas. Nici rotarul nu mai e. Toţi se odihnesc în cimitirul din Deal. Rotăria e neatinsă. Exact ca pe vremea poveştilor spuse de înţelepţi.

"Se zice că un om bătrân poate să-l înveţe multe pe unul tânăr. Da nu-i mare bai dacă nu-l învaţă. Acum io am aflat un lucru foarte, foarte important şi de tot prost - pe ăştia tineri îi învaţă televizorul mai multe decât toţi înţelepţii ăia cu Rotarul la un loc. Io când am fost cocon stăteam cu gura căscată la ăia bătrâni şi-i ascultam cum povestesc şi învăţam - de la unul care povestea - câte o poveste. De la altul - altă poveste. Le ascultam de două ori şi… gata - erau ale mele. Din cărţi nu am învăţat nimic. Acolo citeşti şi-ti fuge mintea şi-n stânga şi-n dreapta. De la oamenii ăia din Desiştea care erau cu păr cărunt puteai să înveţi cât din toate cărţile la un loc. Stătea mintea parcă agăţată de cuvintele lor. Aşa cum stau instrumentele de muzică la mine pe perete. Apoi la şcoală nici nu puteam să învăţ, că mă bătea învăţătorul de mă rupea. Pe toţi ne bătea. Asta era prin anul 1940. Era şi război şi era plin de unguri în Desiştea. Ne puneau ăia să învăţăm şi ungureşte. Adică mă vedea ungurul ăla cu mustaţă că învăţ mai bine ca fecioru-so şi mă bătea de ciudă şi mai tare. Adică mai târziu, când am mai crescut, am priceput că ăla voia să-mi zăpăcească mintea ca să fie mai bună odrasla lui şi nu un cocon de ţăran din sat. Făceam degetele puică şi-mi dădea cu liniarul de să umflau vârfurile. Da nu m-am lăsat. Tot primul am fost la învăţătură ca să-l văd pe ungurul ăla cum turbează de ciudă", zice Rapsodul.

În Desiştea nimeni nu stătea la masa Rapsodului. In cârciumă. Din pricina nevestelor lui. A avut şase. Dar numai trei legitime. Toate au fost lăsate de bărbaţii lor. Pe toate le-a luat Rapsodul la el. Acasă. Erau sărace şi amărâte. Rapsodul nu le-a părăsit. Le-a luat şi nu le-a părăsit. Ele au stat ce au stat şi l-au părăsit pe Rapsod. Femeile alea s-au dus la alţii. Da vinovat pentru desişteni a rămas Rapsodul. "Când o muiere nu mai vrea să ducă călare, şi dacă nu mai vrea să ducă călare n-ai ce-i face numai să-i dai cu bota în cap să moară şi eu n-am dat la nimeni în cap niciodată", zice Rapsodul.

Muierile Rapsodului au trăit apoi cu golanii şi cu ţiganii de la oraş. "De-o fost tânăr ori bătrân a fost cu grebla la fân. De-o fost român ori ţigan - ea o fost ca calu-n ham. Una s-a dus în Spania şi a veni de acolo când oi merge după ea cu sania şi-oi aduce-o", mai zice Rapsodul şi cere încă o tescovină.

Aşa i s-au crescut cei doi copii. Fata parcă avea semnele lui de pe piele. Băiatul parcă era rupt din ţigănimea de peste apă. Dar odreslele trebuiau crescute şi Rapsodul cel cu şase femei îşi spusese: "Bade, eşti bun de plată" - şi atâta o fost tot.

Rapsodul din Desiştea iubea toţi copiii. Că erau ai lui. Că nu erau ai lui. Le spunea poveşti - "rapsodule, mai spune-ne o poveste despre cum dispare dragostea", ziceau copiii când îl întâlneau pe malul râului. Şi rapsodul le spunea. "Dragostea dispare foarte uşor şi apare-alta în schimb. Când te-ai încurcat cu alta - când o dispărut şi dragostea. Eu aşa am păţit până acum de şase ori".

In Desiştea erau găzdoi şi sărăntoci. In locul unde-i brutăria locuiau găzdoi. Ăia aveau odrasle duse pe la şcoli prin Blaj ori Debrecen ori chiar prin Budapesta. Aşa apăruseră preoţii, profesorii, medicii ori avocaţii Desiştei.

Rapsodul avea părinţi sărăntoci. Când apăruseră comuniştii la putere, Rapsodul se apucase de învăţătură la cursurile alea serale. Printre comuniştii adevăraţi au intrat şi comuniştii feştiţi. Aşa cum se băga lupul printre oi. Şi gata a fost cu comunismul în Desiştea. Rapsodul a plecat în Deda să se angajeze la pădure. Avea douăzeci şi unu de ani. A ajuns la Bistriţa, Răstolniţa, Sovata, Covasna şi Reghin. Cu munca. S-a dus în armată la zidit blocuri tocmai în Galaţi. Era portul cu vapoare din Galaţi şi lângă portul ăla era blocul zidit de Rapsod. De atunci i se trage Rapsodului pensia pe care i-o dă armata. Când o primeşte de la poştaş, Rapsodul simte nevoia să-l "pupe dulce" pe ministrul ăla de la armată care i-a facut rost de bani de bătrâneţe.

***

Rapsodul din Desiştea cântă la şapte instrumente. Invăţase de la unu Damian. Rapsodul avea atunci şaisprezece ani. Damian - treiseci şi şase. Ala umbla la o femeie din Desiştea. Când avea vreme îl învăţa pe Rapsod cântatul la fluier. Tot atunci Rapsodul învăţase rostul călătoriilor în viaţa omului. Se apucase să scrie într-un caiet impresiile lui de călătorie. Mergea la concerte cu vagoane-dormitor. Scria tot.

Rapsodul avea un fecior care înebunise. După un accident de maşină. Rapsodul nu avea ce-i face. Feciorului. Il internase la spitalul din Sighet. Şi gata, atunci se supărase Rapsodul pe a treia femeie a lui. Că aia plecase. Dacă ar fi stat cu feciorul ăla, n-ar fi ajuns în halul în care era. Da muierea aia s-a tot plimbat. Şi amărâtul ăla mic a rămas fără grija mamei lângă el.

Când e soare afară sau când e zăpadă mare Rapsodul poartă ochelari de soare. E ca un soi de protecţie a ochilor şi a trupului în faţa lumii.

Rapsodul îşi iubeşte instrumentele muzicale aşa cum şi-a iubit nevestele. "Când cânt îmi stă gândul la cântare dacă mă gândesc la altceva îi gata cu cântarea. Când îs cu o femeie în contact sexual îi musai să-mi stea gândul acolo că n-am ce face. Atunci las toate şi încep cu prinsul şi cu sărutatul… la cântări mai poţi păcăli, da la femeie nu merge", zice Rapsodul rămas singur în cârciuma Desiştei. E fum de nu se văd mesele. Nu se zăreşte nici uşa care dă în rotărie.

"Niciodată n-oi mai fi tânăr", zice Rapsodul şi cade pe gânduri. "Asta-i ceva categoric", mai completează Rapsodul pregătit să plece din cârciuma Desiştei în întunericul de afară.

***

"Dragostea nu moare niciodată", zice Rapsodul păşind pe uliţa Desiştei. Se aud doar câini care latră la lună. Rapsodul cântă singur. De fapt îşi sopteşte o poveste de viaţă şi dispare în întunericul Desiştei: "Of mamică ce ai lucrat/ Pentru-un câine de bărbat/ Tu pe noi ne-ai prigănit/ Pentru-un câine de iubit/ Pe tata l-ai otrăvit/ Insă tata n-o murit/ Tu puteai să stai acasă/ Să fi găzdoaie aleasă/ Pe noi să ne fi crescut/ Cu tăticu-alăturea/ Şi să laşi golănia/ Tu ţi-ai cătat dragostea/ Tata-o cătat cultura/ Tu ţi-ai cătat iubitul/ Tata o cătat cântatu/ Acuma că eşti în Spania/ Să vii când oi veni după tine cu sania".

***

In Rotăria din Desiştea înţelepţii s-au adunat să-şi spună vechile poveşti de viaţă. E întuneric. Rapsodul a adormit în camera cu instrumentele. Se aud câinii Desiştei obişnuiţi să latre pe lanţ.