Guvernul a renunţat la accizarea produselor de lux şi la TVA pentru achiziţii intracomunitare

Autor: Iulian Anghel 24.06.2010

Ordonanţa de combatere a evaziunii fiscale a fost publicată miercuri seară în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare, dar fără o serie de prevederi iniţiale precum aplicarea TVA pentru unele achiziţii intracomunitare şi fără măsura accizării produselor de lux.

De asemenea, au fost restrânse categoriile de produse pentru care, în forma iniţială a ordonanţei, se aplica taxarea inversă. Astfel, produsele pentru care va fi aplicată taxarea inversă sunt cerealele, plantele tehnice, legumele, fructele, carnea, zahărul, făina, pâinea şi produsele de panificaţie. Au fost eliminate din această categorie florile, peştele, fructele de mare şi produsele din carne.

A fost, în schimb, menţinută prevederea înfiinţării, de la 1 august, în cadrul ANAF, a "Registrului operatorilor intracomunitari", care cuprinde toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare. În vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari, persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile trebuie să depună la organul fiscal competent o cerere de înregistrare însoţită de cazierul judiciar al asociaţilor şi administratorilor, precum şi de alte documente doveditoare stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF.

Renunţarea la aplicarea TVA pentru achiziţii intracomunitare şi la accizarea luxului s-a făcut la obiecţiile Comisiei Europene, dar aceeaşi instituţie a ridicat şi semne de întrebare privitoare la taxarea inversă privind TVA din anumite tranzacţii în piaţa internă, care ar contraveni normelor UE. Guvernul şi-a asumat răspunderea de a fi sancţionat, intenţionând să renunţe la măsură înainte ca sancţiunile să fie aplicate.

Ce prevede ordonanţa

Au fost eliminate din textul iniţial: