Deficitul bugetar a mai urcat cu un miliard de euro în luna mai

Autor: Claudia Medrega 28.06.2010

Majorarea cheltuielilor bugetare şi continuarea declinului veniturilor au adâncit deficitul bugetar cu încă 4 miliarde de lei (un miliard de euro) în luna mai, la 3,1% din PIB, astfel încât rămâne sub semnul întrebării încadrarea în ţinta negociată cu FMI pentru jumătatea anului.

Evoluţia bugetului din ultimele luni nu transmite semnale prea optimiste, iar la Ministerul Finanţelor persistă încă incertitudini în ceea ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit agreată cu FMI pentru primele şase luni, de 18,2 mld. lei.

Deficitul bugetar a ajuns deja, după primele cinci luni, la 16,6 mld. lei, iar în aprilie şi mai creşterea a oscilat în jurul a 4 mld. lei pe lună. Rămâne de văzut care a fost situaţia încasărilor şi cheltuielilor bugetare în luna iunie şi dacă se reeditează situaţia din primul trimestru când autorităţile au reuşit să se încadreze în ţinta de deficit negociată cu Fondul prin amânarea unor cheltuieli către mediul privat şi sacrificarea investiţiilor.

Dacă la sfârşitul primului trimestru deficitul era de 1,5% din PIB, în două luni s-a dublat. Dezechilibrul fiscal din perioada ianuarie - mai depăşeşte şi deficitul înregistrat în primele cinci luni din 2009, de 11,3 mld. lei (2,2% din PIB).

Deficitul pe primele cinci luni a fost calculat la PIB-ul din legea bugetului pe 2010, de 538,9 mld. lei.

Având în vedere noul PIB, revizuit în scădere la 510,4 mld. de lei, deficitul bugetar a fost la finele lunii mai de 3,27% din PIB. Pe partea de venituri s-a înregistrat o diminuare de 1,6% comparativ cu primele cinci luni de anul trecut, menţinându-se scăderi importante ale încasărilor la principalele venituri, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

În condiţiile reducerii consumului sumele colectate din TVA - principala resursă a bugetului de stat - au continuat tendinţa descendentă coborând cu 7,8%, la 13,2 mld. lei.

Din contribuţii sociale Finanţele au colectat 19,3 miliarde de lei, în scădere cu 4,4%. Bani mai puţini au fost adunaţi la buget şi din taxarea profiturilor companiilor şi impozitarea veniturilor, încasările din aceste surse scăzând cu 2,7% şi respectiv 6,4%.

După primele cinci luni, o uşoară creştere s-a înregistrat la veniturile din accize, care au totalizat 20 de milioane de lei, respectiv cu 0,4% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului precedent.

De asemenea, s-au înregistrat creşteri la încasările din venituri nefiscale, cu 802,0 milioane de lei, precum şi la sumele restituite de Comisia Europeană în contul plăţilor efectuate pentru proiecte cu finanţare europeană, cu 915 milioane de lei. La nivelul cheltuielilor totale, tendinţa de creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2009 a continuat într-un ritm mai alert, de 5,7%.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost la sfârşitul lunii mai cu 3,1% mai mari, în principal din cauza creşterii de 10,7% înregistrate la bugetele locale. La bugetul de stat aceste cheltuieli s-au redus cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În schimb, cheltuielile de capital au continuat să scadă cu 10,6%, la 5,3 miliarde de lei. Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi transferuri pentru programele de dezvoltare s-au majorat cu 6,5%, la 9,8 mld. lei.

Cheltuielile de personal au coborât cu 4,6%, la 20 mld. lei, în timp ce cheltuielile cu asistenţa socială s-au majorat cu 13,4% comparativ cu perioada ianuarie -mai 2009. Şomajul a continuat să preseze puternic bugetul, cea mai mare creştere înregistrându-se la asigurările pentru şomaj, de 102,4%.

Cheltuielile cu dobânzile s-au majorat cu 19,5%, în comparaţie cu primele cinci luni de anul trecut, ca urmare a creşterii în termeni nominali a deficitelor bugetare acumulate din anii precedenţi şi angajării împrumuturilor pentru acoperirea acestora.