Adrian Vasilescu, BNR: TVA de 24% între visurile celor care vând şi spaimele celor care cumpără

Bugetul a făcut infarct şi o intervenţie de urgenţă nu mai putea fi amânată. Numai că medicamentul prescris în ultimă instanţă - creşterea cu cinci puncte procentuale a taxei pe valoarea adăugată - are cu certitudine şi efecte perverse, între care impulsurile inflaţioniste sunt cele mai periculoase. Şi cum de nimic nu se teme mai mult societatea românească decât de inflaţie, dezbaterile stârnite pe această temă au devenit din ce în ce mai aprige.

De ce se tem românii de inflaţie? Fiindcă de 20 de ani încoace, punând pe jar mai ales populaţia cu venituri fixe, preţurile au crescut continuu. La galop, la trap sau la pas, după cum au fost împrejurările. Salariile au crescut şi ele. Uneori, saltul lor a fost mai lent decât cel al preţurilor; alteori, au crescut mai repede decât preţurile, determinând o mai mare putere de cumpărare. Cât priveşte inflaţia, cauzele ei au fost întotdeauna structurale, corective şi emoţionale. Au fost însă şi momente când inflaţia a fost deliberat distribuită în rolul de aspirator, cu misiunea de a absorbi surplusul de bani din casieriile companiilor şi de la populaţie. Surplus nu faţă de nevoi, ci faţă de mărfurile şi serviciile existente pe piaţă. Ratele anuale ale inflaţiei i-au înfricoşat pe români. Din acest motiv, în primul rând, o soluţie raţională, acum, în 2010, n-avea cum să fie, în niciun caz, un ritm mai alert al creşterii veniturilor care să aducă mai multă inflaţie. Faptul că s-ar fi rupt şi mai mult legăturile normale între muncă şi plata muncii l-am fi regăsit în creşteri de preţuri. Atât timp cât nu se înregistrează un plus de eficienţă a muncii nu au de unde să vină câştiguri în plus. Dacă, totuşi, pe piaţă ar fi fost plasaţi mai mulţi bani fără mai multă muncă eficientă, ne-am fi trezit cu inflaţie şi mai multă. Ce ni s-ar fi dat cu o mână ni s-ar fi luat cu alta.

Paradoxal însă, deşi salariile nu cresc, ci scad, tot de inflaţie continuăm să ne temem. Şi iată că vedem conturându-se două atitudini contrare: în timp ce numeroşi vânzători îşi fac visuri că vor câştiga din creşteri de preţuri, cumpărătorii sunt înspăimântaţi de ce-i aşteaptă.

Să judecăm. Majorarea TVA la 24 la sută a determinat multe voci din piaţa afacerilor să vorbească despre o creştere a inflaţiei la 10-12 la sută. Teoretic e posibil. Dar nu e deloc obligatoriu ca acest scenariu să fie transpus "mot-a-mot" în practică.

Într-adevăr, în plan teoretic ar putea fi două momente în care să vedem producându-se efecte asupra inflaţiei. În primul moment, scumpirea mărfurilor cu 5 la sută ar duce la o creştere a preţurilor tot cu 5 la sută. Apoi, în al doilea moment, ar putea interveni majorarea preţurilor cu încă două procente din cauza panicii, a lăcomiei comercianţilor şi a unor decizii pripite. Mai mult, un contabil care nu trece mai sus de aritmetică poate să afirme că problema se rezumă la transpunerea majorării TVA într-o creştere a preţurilor cu tot atâtea procente.

În practică, lucrurile sunt însă mult mai complicate. Bunăoară, firmele au direcţii de specialitate, plătesc experţi în management, în analize financiare, în analize de risc şi ar fi nefiresc să cadă în capcana unor simple operaţiuni de adunare. Dacă toate aceste companii ar face un pas înainte, trecând de la aritmetică la matematici superioare, ar vedea că sunt multe costuri de redus. Mai departe, magazinele se vor vedea şi ele obligate să numere de zece ori: adică să măsoare de nouă ori şi să decidă abia a zecea oară, ţinând seama de puterea de cumpărare a consumatorilor. Fiindcă atât creşterea TVA, cât şi reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor vor determina o scădere a cererii de consum. Iar o creştere explozivă a inflaţiei când cererea de consum scade nu prea s-a văzut.

Să fim însă bine înţeleşi: o majorare a inflaţiei este inevitabilă. Dar cotele de creştere vor fi sub nivelurile vehiculate în dezbaterile publice. Iar dacă, în acelaşi timp, creşterea inflaţiei va avea influenţe asupra cursului de schimb, nici pe acest plan nu este obligatoriu ca practica pieţei să urmeze indicaţiile teoriilor.

Referitor la ce va fi de aici înainte, consider că nu mai au niciun sens analizele care privesc înapoi, reactivând întrebarea dacă nu cumva soluţia declarată neconstituţională a ajustării pensiilor nu ar fi fost mai bună. Inclusiv pentru pensionari. Logica juridică a bătut-o pe cea economică. Punct. În acest context, altă soluţie care să scoată bugetul din infarct, în locul creşterii TVA, nu cred că există. Deşi aceasta este soluţia cea mai dură.