Euroholding vrea o crestere de 15%

Ziarul Financiar 30.06.2010

Grupul Euroholding, cu activităţi în industria de construcţii, textile şi imobiliare, şia bugetat pentru anul acesta o creştere de 15% a businessului, până la 75 de milioane de euro, datorită contractelor pe care le are în derulare. "Euroholding, prin intermediul societăţii Euroconstruct din cadrul grupului, şia extins activitatea şi în sectorul lucrărilor publice, începând încă de anul trecut lucrările la autostrada TimişoaraArad (contract de 12 milioane de euro), iar în scurt timp va începe lucrările la centura Caransebeş (11 milioane de euro)", afirmă reprezentanţii grupului. Pentru lucrările de infrastructură compania livrează şi montează piloni de pod, având în vedere că deţine o fabrică de prefabricate în judeţul Timiş, pe care a extinso anul trecut în urma unei investiţii de peste 12 mil. euro. Grupul a înregistrat anul trecut o scădere de 51% a cifrei de afaceri, până la 65 de milioane de euro, dar a reuşit să se menţină profitabil, având un profit operaţional (EBITDA) de 4,4 milioane de euro. Euroholding face parte din grupul italian Industrie Mauricio Peruzzo, unul dintre cei mai importanţi producători de textile la nivel mondial, însă în România are o prezenţă puternică în sectorul de construcţii, unde activează prin compania Euroconstruct (achiziţionată în 1995), Europrefabricate (prefabricate), Europroducts (betoane) şi Eurodesign (companie de proiectare), dar şi în industria de textile prin companiile IMP Timişoara şi Netex Bistriţa.