Cum s-a născut capodopera Hertei Müller
"Leagănul respiraţiei"* este un roman ieşit din comun din toate
punctele de vedere.
Întâi, naşterea lui are o poveste ce nu poate fi ignorată: planul
de a scrie o carte împreună cu prietenul şi poetul Oskar Pastior,
călătoria făcută în Ucraina şi strania lui reacţie când a revăzut
locul unde a trăit patru ani, dispariţia lui neaşteptată cu puţine
zile înainte de festivitatea la care i s-ar fi decernat un mare
premiu literar, povara deciziei şi apoi curajul de a scrie despre
lucruri păstrate sub tăcere atâţia ani: deportarea etnicilor
germani, şvabi şi saşi, în lagăre de muncă de pe teritoriul Uniunii
Sovietice.
În al doilea rând, scriitoarea părăseşte temele şi autobiografismul
ce au impus-o şi scrie despre experienţa colectivă a comunităţii
germane din România învăluită decenii la rând în tăcere. Şvabii şi
saşii au avut un destin neobişnuit: războiul i-a readus în atenţia
tuturor cu dubla condiţie de cetăţeni români şi de etnici germani,
au avut de înfruntat şi îndurat şi cerinţe şi pedepse pentru cele
două apartenenţe. Nazismul s-a folosit de germanitatea care le-a
păstrat identitatea pentru a-i atrage, comunismul a exploatat
aceeaşi minoritate în mai multe feluri, primul fiind cel de a-i
trimite în lagăr, ultimul - de a-i vinde statului german.
Herta Müller deschide poarta spre un cotlon zăvorât al istoriei:
lagărele unde în primii ani postbelici au fost trimişi la munca de
reconstrucţie oameni care aveau o singură vină, cea a apartenenţei
etnice, între ei antifascişti notorii, cu vârste cuprinse între 17
şi 45 de ani. Şi lectura cărţii produce şocuri diferite pentru
cititorii germani, români şi străini, revelând ceea ce istoria
oficială a ascuns sau pur şi simplu a ocolit să scrie. Şi de aici,
miza mare a cărţii: drama individului care plăteşte culpe
colective, singur în marea singurătate a lumii.
În al treilea rând, romanul a fost receptat ca eveniment literar
european încă de la apariţie, în septembrie 2009, lună ce a
precedat "nobelizarea" scriitoarei. Depăşind graniţe şi mize
culturale şi ideologice, romanul o afirmă ca prozatoare unică şi
este în curs de traducere în 45 de limbi. Probabil va deveni
romanul major al primului deceniu din noul mileniu, fixând trei
repere definitorii pentru veacul deja încheiat: imaginea lumii,
condiţia omului şi ipostaza tragică a mesagerului ceresc.
Secolul al XX-lea a determinat scriitorii să creeze alţi cronotopi
- tranşee, închisoare sau lagăr, singurele ce pot descrie
războaiele şi universul concentraţionar trăite de majorităţi şi de
minorităţi, de popoare şi de indivizi. Privind retrospectiv, ce
diferenţă uriaşă faţă de curente culturale ce au configurat cu
totul alte imagini ale lumii blânde sau suportabile: clasicii -
grădina şi salonul, romanticii - pădurea şi castelul, simboliştii -
parcul şi oraşul.
Mai mult, condiţia omului este cea de prizonier, lagărul a ajuns
"acasă" al său, pe care-l asimilează mai târziu cu tinereţea, cu
anii furaţi, cu locul familiar. Aici, mesagerul ceresc este Îngerul
Foamei. Lagărul impune propriul mod de viaţă, şir de relaţii cu
semenii, acte fundamentale, distorsionând esenţa umanului. Infernul
a devenit spaţiul fiinţării, în locul celor patru elemente
consacrate apar zgură, ciment, chimicale.
Cu acest roman, Herta Müller reuşeşte să depăşească graniţa dintre
poezie şi proză, căci aproape în fiecare capitol, din episoadele
narate ţâşnesc fulgere de intensă, uluitoare forţă lirică. Un pasaj
care nu-ţi iese din minte după lectură în capitolul "Plopii negri":
întreaga lume percepută ca sicriu. Ori enunţul de concentrată
frumuseţe: "Cerul jos, pământul sus, şi-ntre ele, iarbă."
Scriitoarea germană plecată din România comunistă repetă în
biografie şi roman, după aproape şapte secole, periplul din "Divina
Comedie": Oskar Pastior şi-a asumat rolul de călăuză, îndeplinit de
Virgiliu pentru Dante. "Leagănul respiraţiei" este "Infernul"
dintr-o Comedie a ororii pe care secolul XX a experimentat-o cu
milioane de oameni. Cititorul român are privilegiul de a citi
capodopera Hertei Müller în traducerea excepţională a lui Alexandru
Al. Şahighian. Motivaţia juriului suedez pentru decernarea
Premiului Nobel îşi găseşte astfel o confirmare strălucită:
"descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plină de sinceritate
universul celor deposedaţi".
*) Herta Müller, "Leagănul respiraţiei", traducere din germană şi note de Alexandru Al. Şahighian, Editura Humanitas fiction.