Preţ de rezervă

Preţul de rezervă (sau preţ de siguranţă) reprezintă suma fixată de vânzător sub care acesta nu este dispus să vândă obiectul. În general, acest preţ nu poate fi superior estimării minime din catalog. Exemplu: la ultima licitaţie Artmark, "Aur pe pânză", (joi 17 iunie 2010), tabloul vedetă al vânzării a fost un ulei pe carton semnat de Ştefan Luchian şi intitulat "Garoafe". Valoarea estimativă din catalog a fost 150.000-200.000 de euro. În urma procesului de licitare, lucrarea a fost vândută cu 140.000 de euro (a doua cea mai mare sumă plătită la noi la o licitaţie publică, după celebrul "Aişé" de Camil Ressu). Cum se poate vedea, preţul de adjudecare a fost inferior valorii minime din catalog. Suma este însă, probabil, mai mare sau egală cu preţul de rezervă fixat de vânzător în acord cu casa de licitaţii. Spunem "probabil", pentru că preţul de rezervă nu este dezvăluit licitatorilor. Aceştia sunt însă informaţi de existenţa unui preţ de rezervă şi pot şti dacă acest preţ a fost atins. În ipoteza că preţul de rezervă nu a fost atins, vânzătorul nu este obligat să vândă.

De ce se stabileşte acest preţ de rezervă? Mulţi vânzători au constatat că un preţ de pornire prea ridicat îi descurajează pe cumpărători, în vreme ce un preţ de plecare atractiv, mai scăzut, favorizează vânzarea obiectului la un preţ net inferior sumei scontate. Definirea preţului de rezervă permite evitarea acestor situaţii.

Casa de licitaţii Goldart, de pildă, stabileşte în Regulamentul de funcţionare: "Preţurile minime de vânzare sunt stabilite de comun acord între depunător şi Casa de Licitaţie şi sunt înscrise în prezentul contract (preţ de rezervă). Acesta poate fi modificat cu acordul părţilor."

Cel mai mare site de vânzări de pe Internet, eBay, stabileşte, în cadrul vânzărilor de tip licitaţie (există şi anunţuri cu formatul "Vânzare imediată" sau "Anunţ clasic", care nu conţin opţiunea "preţ de rezervă"), că trebuie plătite nişte taxe pentru opţiunea "preţ de rezervă". Taxele sunt rambursate în cazul în care obiectul este vândut. Tot aşa, site-ul precizează că, după ce vânzătorul a primit oferte, el poate scădea preţul de rezervă. Trebuie remarcat faptul că eBay, spre a păstra confidenţialitatea, precum şi siguranţa vânzătorilor şi achizitorilor, limitează informaţiile privind istoricul licitaţiei.

Iată un exemplu de preţ de rezervă, furnizat chiar de site-ul menţionat. Un vânzător doreşte să obţină cel puţin 100 de euro pentru un obiect, dar se teme că un preţ de plecare de 100 de euro îi poate descuraja pe cumpărători. Dacă se hotărăşte să fixeze un preţ de rezervă, el poate defini preţul de pornire la 0,99 euro, 5 euro, 10 euro, sau orice altă sumă inferioară preţului de rezervă, în formularul de scoatere la licitaţie. Ulterior, el poate defini preţul de rezervă la 100 de euro. Licitaţia va începe, prin urmare, la un preţ inferior, dar vânzătorul nu va fi obligat să vândă obiectul dacă suma strigată nu atinge preţul de rezervă de 100 de euro. (vezi captura de ecran, foto 1). Cu toate că obiectul a suscitat o licitare (săgeata B), preţul de rezervă fixat de vânzător nu a fost atins (săgeata A). Vânzătorul nu este obligat să vândă.

Nici eBay, întocmai oricărei case de licitaţii, nu va dezvălui potenţialilor cumpărători care este preţul de rezervă al unui obiect. Se întâmplă, în schimb, ca aceştia să-l întrebe direct pe vânzător. Această practică este autorizată pe eBay (dar comunicarea preţului, evident, nu este obligatorie).