Bursa rezistă pe fondul aşteptării deciziei FMI pentru împrumut

Autor: Vlad Anastasiu 01.07.2010

Bursa locală a închis şedinţa de ieri pe plus, după ce în cea mai mare parte a zilei a evoluat în scădere, însă a înregistrat variaţii reduse. Cea mai mare apreciere din piaţă a fost consemnată de titlurile societăţilor financiare, grupate sub BET-FI, care au urcat cu puţin peste 1,2% faţă de referinţă. În top au urmat aprecierile sectorului energetic, redat de indicele BET-NG, cu un avans de 0,9%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece titluri din piaţă, a închis puţin peste zero, cu un avans de 0,01% faţă de referinţă.

Valoarea tranzacţiilor de ieri a fost însă extrem de redusă, de doar 2,6 mil. euro, unul dintre cele mai mici rulaje de la începutul anului, reducerea rulajelor în piaţă fiind pusă de către borkeri pe seama interesului scăzut din această perioadă şi a aşteptării investitorilor cu privire la accesarea următoarei tranşe a împrumutului acordat de FMI.

"Practic, lichiditatea redusă de astăzi (ieri - n. red.) arată că investitorii aşteaptă decizia FMI, care s-ar putea să vină la sfârşitul săptămânii, şi nu riscă foarte mult în această perioadă. După această decizie, cred că atât lichiditatea, cât şi volatilitatea în piaţă vor creşte", a declarat Cătălin Miron, director de tranzacţionare în cadrul societăţii de intermediere Ieba Trust.

La categoria SIF-uri, cea mai mare apreciere a fost consemnată de titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1), care au avansat cu puţin peste 2%, depăşind pragul de 1 leu/unitate. În top au urmat creşterile SIF Transilvania (TLV), de 1,5% şi SIF Moldova (SIF2), cu o creştere de aproape 1,1% faţă de referinţă.

Cel mai mare rulaj la această categorie şi din piaţă chiar l-au înregistrat acţiunile SIF Oltenia (SIF5), care au urcat cu aproape 0,9% faţă de cotaţia de miercuri.

"Este o perioadă de aşteptare şi de diminuare a riscului. În condiţiile în care cotaţiile sunt foarte aproape de minime, investitorii aşteaptă să vadă în ce direcţie o ia bursa. Partea bună este că bursa rezistă la aceste niveluri", a mai adăugat Miron.

Titlurile bancare BRD şi Banca Transilvania (TLV) au redus din volatilitatea mare de la începutul săptămânii, ieri acţiunile înregistrând variaţii cuprinse între zero pe acţiunile BRD şi minus 0,7% pe titlurile TLV. Şi acţiunile Broker Cluj (BR) au redus din ritmul de scădere de la începutul săptămânii, ieri acţiunile societăţii de intermediere coborând cu 1,5% faţă de cotaţia de miercuri.

"Sunt două scenarii pe termen scurt după care bursa poate evolua. Scenariul pozitiv implică o decizie favorabilă din partea FMI, care se va traduce în piaţă prin reluarea creşterilor şi poate o uşoară decorelare faţă de pieţele externe. Scenariul negativ implică apariţia unor corecţii în piaţă, dar cred că doar investitorii de retail vor ieşi la vânzare. Nu vom vedea o creştere a presiunii la vânzare din partea investitorilor instituţionali", a continuat Miron.

Pe extern, principalele pieţe europene înregistrau ieri spre închidere în principal corecţii, cea mai mare scădere din regiune fiind consemnată de indicele francez CAC 40, care cobora cu peste 1,5% faţă de referinţă.

"Pe vară, cred că interesul va scădea. Mai ales în condiţiile actuale de piaţă, tendinţă care se observă şi pe pieţele externe, unde vedem, de asemenea, o reducere a rulajelor", a încheiat Miron.

De urmărit astăzi