300.000 de şoferi vor plăti impozite de două ori mai mari

Autor: Alexandru Anghel 01.07.2010

Valoarea totală a impozitelor pe automobile se dublează în urma modificării Codului fiscal, astfel că la bugetul de stat ar trebui ca anual să se încaseze 1,2 miliarde de lei (280 mil. euro), faţă de 650 de milioane de lei (151 mil. euro), potrivit calculelor ZF, în funcţie de structura parcului auto naţional şi valoarea noilor baremuri de impozitare.

Categoria de proprietari auto cea mai afectată este în prezent cea care deţine automobile cu o cilindree de peste 2.000 cmc, care vor plăţi impozite de 2 - 2,5 ori mai mari decât până acum, adică cel puţin 110 euro în plus pe an.

Astfel, pentru un Ford Mondeo sau pentru un Audi A6 cu o motorizare de 2.200 cmc impozitul anual a crescut de la 1 iulie la 792 de lei, de 2,4 ori mai mare faţă de impozitul anterior de 330 de lei. La un Mercedes cu o motorizare AMG de 6,3 litri, impozitul anual ajunge la 2.090 de euro faţă de aproape 900 de euro conform vechilor reglementări.

Cei care vor contribui cel mai mult la bugetul de sta în urma modificării Codului fiscal vor fi cei aproximativ 300.000 de proprietari care deţin automobile cu cilindree mai mare de 2.000 cmc. Mai mult de 60% din aceste automobile sunt automobile second-hand, importate în România în ultimii 4 ani şi pentru care proprietarii au plătit şi taxe de primă înmatriculare de mii de euro. Cele 300.000 de maşini vor aduce la buget circa 115 milioane de euro în plus, fiind cele care vor fi afectate cel mai tare de modificările fiscale. Chiar şi după majorarea impozitelor auto, veniturile la bugetul de stat din această direcţie rămân de 3 ori mai mici decât cele ale Greciei, care încasează circa 820 mil. euro anual la un parc de maşini apropiat ca volum de cel al României.