Cum se luptă cei mai tari bucătari din lume: Jamie Oliver vs. Ferran Adria de la elBulli

Ziarul Financiar 03.07.2010

Au afaceri cumulate de peste 100 de milioane de euro şi faimă internaţională, dar abordează experienţa culinaryă distinct. Deşi aparent luptă cu aceleaşi arme, Jamie Oliver şi Ferran Adrià sunt cât se poate de diferiţi şi reprezintă două tabere aflate în război: -"chef-ul vedetă" şi "chef-ul Michelin".

Jamie Oliver şi Ferran Adrià sunt două nume care şi-au construit numele şi averea în bucătărie, dar după reţete cât se poate de diferite. Oliver a demonstrat că nu ai nevoie de stele Michelin pentru faimă internaţională şi profit, iar Adrià este exemplul clar că recunoaşterea Michelin nu garantează şi succesul în afaceri. BUSINESS Magazin a călătorit la Fifteen şi elBulli, locurile care i-au făcut celebri, şi a descoperit ingredientele secrete din spatele fiecârui chef vedetă.

Despre Jamie Oliver se spune că are o avere de 65 de milioane de lire sterline. Conduce o companie cu 5.000 de angajaţi şi are afaceri în mai multe domenii, de la producţie de televiziune până la businessuri legate, normal, de mâncare - o linie proprie de ustensile de bucătărie, magazinele Recipease, cuptoare din lut, iar în 2010 a deschis şi o companie de catering, Jamie Oliver's Fabulous Feasts.

Pe de altă parte, Ferran Adrià, posesor a trei stele Michelin, a transformat mersul la restaurant într-o experienţă cu totul specială şi elBulli în cel mai bun restaurant din lume (cinci ani la rând locul întâi în topul restaurantelor, deşi anul acesta a fost detronat de Noma din Danemarca).

Citiţi mai multe despre cei mai tari bucâtari din lume şi vedeţi o galerie foto a restaurantelor lor pe www.businessmagazin.ro.