Celebrul economist Nouriel Roubini, prieten pe Facebook cu spionii ruşi din SUA

Autor: Andreea Neferu 05.07.2010

Economistul american Nouriel Roubini, supranumit Dr. Doom pentru că a previzionat criza financiară globală din ultimii ani, revine în atenţie printr-un scandal potrivit căruia el ar fi fost una dintre ţintele spionilor ruşi din Statele Unite, scrie Financial Times.

Astfel, Anna Chapman, una dintre persoanele suspectate de spionaj pentru Rusia, s-ar fi întâlnit cu Roubini la câteva evenimente şi petreceri din New York, împrietenindu-se totodată pe reţeaua de socializare Facebook. Cu toate acestea, Roubini neagă că ar fi purtat vreodată vreo discuţie între patru ochi cu Chapman.

De asemenea, economistul ar mai fi putut fi luat în vizor de o altă spioană rusă, cunoscută sub identitatea "Cynthia Murphy", care ar fi obţinut o diplomă de studii la Leonard Stern School of Business din cadrul Universităţii din New York, instituţie la care Roubini predă încă din 1997.

Având în vedere că Dr. Doom al crizei a fost economist la Casa Albă şi are conexiuni cu Fondul Monetar Internaţional şi cu o serie de bănci centrale, nu este exclus ca spionii ruşi să îl fi avut în vedere ca ţintă principală pentru eventualele acţiuni de spionaj.

Cine este Cyntia Murphy?