Legea insolvenţei - dură cu rău-platnicii, dar pedepsele sunt puţine

Criza a ajuns să lovească inclusiv în firmele care, cel puţin aparent, au avut o dezvoltare sănătoasă, fără un grad prea mare de îndatorare, dar cu datorii pe care clienţii nu mai pot să le plătească, motiv pentru care au început să aibă la rândul lor probleme de lichidităţi.

Grupurile mari îşi pot permite pentru o perioadă această situaţie. Spre exemplu, Marcel Bărbuţ, şeful producătorului de materiale de construcţie Adeplast, ia în calcul ca în perioada 2009-2010 să nu încaseze 10 milioane de lei de la clienţi, potrivit Business Magazin, dar o companie mai mică, care depinde de câţiva clienţi, îşi permite acest "lux"?

"Eu mă aflu într-o gravă situaţie: am livrat marfă în România la firme de telecomunicaţii, iar după 2-5 ani de afaceri aceste firme partenere au început să nu plătească facturi, bilete la ordin sau file cec. Este simplu: au văzut că se poate fura uşor, fără a primi o pedeapsă", spune un antreprenor din Oradea, care prin intermediul firmei Cable SRL pretinde că are sume de recuperat de la cel puţin zece furnizori. Omul de afaceri apreciază că actualele legi sunt prea blânde cu managerii şi acţionarii firmelor intrate în insolvenţă şi consideră că luarea unor decizii mai drastice ar putea debloca circuitul banilor.

"Legea insolvenţei este destul de dură cu debitorii de rea-credinţă, care obţin «protecţia» tribunalului fie în mod prematur, fie în mod abuziv", spune avocatul Gheorghe Piperea, coordonatorul firmei Piperea & Asociaţii, specializată în dosare de insolvenţă. "Chestiunea este, deci, nu de nivel legislativ, ci de aplicare a legii, adică de jurisprudenţă", apreciază avocatul, care admite că se practică protejarea de creditori prin procedura de insolvenţă, dar spune că "problema majoră este de a face diferenţa între debitorii cinstiţi şi cei de rea-credinţă".

În proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru combaterea evaziunii fiscale, este încercată stoparea scurgerilor de active din firme anterior intrării în insolvenţă, prin răspunderea solidară inclusiv a persoanelor fizice sau juridice care "anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat insolvabilitatea". Problema care se ridică este cum poate fi dovedită "reaua-credinţă" în cazurile de insolvenţă solicitată de către debitori.

"Dacă insolvenţa se cere pentru o falsă reorganizare care, ulterior, se transformă în faliment, activele firmei falite fiind transferate în cadrul grupului sau dacă insolvenţa se deschide doar pentru a-i ţine la distanţă ani de zile pe creditori (timp în care debitorul îşi desfăşoară nestingherit afacerile), atunci într-adevăr acestea sunt abuzuri care pot fi sancţionate", spune avocatul Piperea, care apreciază că "probabil o parte însemnată din cele 4.500 de dosare de insolvenţă voluntară de anul trecut au fost deschise de debitor şi pentru a frauda creditorii".

Antreprenorul din Oradea consideră că acţionarii acestor firme ar trebui sancţionaţi cu închisoarea pentru o perioadă de 10-15 ani. Problema principală nu este legată de largheţea legii, ci de faptul că există puţine precedente în materie de sancţiuni penale pe legea insolvenţei.

"Cel care cere insolvenţa ca să ascundă nişte active externalizate anterior este în mare pericol de a fi sancţionat cu închisoare, care poate ajunge şi la 12 ani. Nu prea există încă jurisprudenţă în acest sens, dar foarte curând o vom vedea şi pe aceasta, întrucât creditorii au început să cunoască bine legea insolvenţei", a mai spus Piperea.