Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 9%. În cinci cartiere sunt mai ieftine de 70.000 €

Autor: Cristi Moga 04.07.2010

Preţurile apartamentelor cu trei camere din Bucureşti au scăzut cu 9% în primul semestru al acestui an, în cinci dintre cele mai mari cartiere din Capitală - Berceni, Militari, Drumul Taberei, Colentina şi în zona Bulevardului 1 Decembrie - proprietarii solicitând în medie mai puţin de 70.000 de euro pentru acest tip de locuinţe.

Scumpiri doar în zona Victoriei

Scăderi de preţuri au fost înregistrate în 19 din cele 20 de zone analizate, excepţie făcând zona Victoriei, unde preţurile au crescut cu 4% în iunie 2010 faţă de sfârşitul anului precedent, aceasta fiind de altfel cea mai scumpă zonă pentru care s-au colectat date.

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi de preţuri au fost înregistrate în zonele Colentina (-19%), Moşilor (-17%), 13 Septembrie (-16%), Ştefan cel Mare şi Titan (-15%).

Sub 1.000 euro/mp la periferie

În cartierele de la marginea Bucureştiului preţurile solicitate de proprietari au scăzut sub pragul de 1.000 de euro/metru pătrat, în condiţiile în care programul Prima casă 2 nu a avut acelaşi impact ca prima etapă a programului guvernamental, iar în ultimele două luni ştirile negative privind salariile din sectorul bugetar şi majorarea TVA se fac de asemenea simţite în apetitul de consum al românilor. În ciuda scăderilor de preţuri, piaţa rezidenţială din Bucureşti nu dă încă semne de deblocare. În afara proprietarilor de apartamente vechi, pe piaţă sunt în prezent activi şi dezvoltatorii imobiliari care mai au spre vânzare câteva mii de locuinţe noi a căror construcţie a fost finalizată.

Şi aceştia au mai redus din preţuri în ultimele şase luni, în condiţiile în care dezvoltatorii au de plătit lunar ratele la creditele luate pentru construcţie.

Băncile intră în horă

Un alt jucător tot mai important pe piaţa rezidenţială tind să devină băncile, care scot lunar la licitaţie zeci de locuinţe executate silit, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe din ţară. Recent a fost publicat şi primul indice oficial al preţurilor la locuinţe din România, realizat de Institutul Naţional de Statistică, conform căruia în primele trei luni ale anului preţurile apartamentelor din Bucureşti au scăzut cu 5,7% faţă de anul 2009.